In mintea mea

Moves Like Jagger

2012-02-09T15:09:00.002+02:00

Multumesc prietenei mele, Alexandra, care crede ca am talent la scris!
Nu am nici un talent, dar e bine sa te mai minta oamenii, ca sa capeti niste aripi :D
Pana cand..intr-o zi..ti le tai singur :)
Tocmai ascult la radio o piesa care-mi place foarte mult si se pare ca asa se naste si titlul postarii...acuma ar cam trebui sa aiba legatura cu continutul, dar cum nu-mi place verbul "a trebui", n-o sa aiba :))
Am inceput condusul...nu pare a fi pt mine, dar ma incapatanez:D..this is me!...cu cat e mai greu, cu atat e mai palpitant sau ceva :p... nu-mi plac lucrurile simple, ca dovada ca nu le stiu face...mi-a zis azi, instructorul ca ce e mai complicat reusesc sa fac, la fel ca un profesionist, si gresesc la chestii minore...pe care le poate face toata lumea...toata lumea in afara de mine, se pare ca...nu fac ceea ce-mi spune el si fac dupa capul meu :)) zice el..nu-s de acord, dar nu comentez niciodata..are o varsta si nu ma indur sa fac asta...il respect si-l enervez in acelasi timp :))minunat sau ce?!..azi am facut parcari...le urasc! clar!fara borduri si restrictii, lumea ar fi mai fericita, recte eu!...dar, o sa fie bine!..poate ca nu-mi iau permisul din prima, dar tot il iau!...
Bun, si acum sa trecem la chestii mai putin lumesti:))..care tin de sentimente si gandire...in suflet si simtiri, vorba unui cantec celebru, de prin '48 ...
Incerc sa tin oamenii dragi langa mine...dar ce sa vezi?..universul parca simte asta si mi se impotriveste...ceea ce mi se pare, intr-adevar, dragutz din partea lui...ce ar viata fara impotrivire?! de orice fel, sub orice forma...nu ar fi la fel de agitata..solicitanta..agasanta, uneori..dar frumoasa:)..mi-am propus sa rad mai mult...si am si gasit o metoda..cand simti ca "uehe mood" se apropie, deschizi tu asa, frumos, youtube-ul si cauti niste filmulete...cu multi prosti, de care sa razi..mi se pare minunat!!! eu am devenit fanul nr. 1, al unui dudui care bea "apa minerala"..e vis!!!..ma binedispune, imi dovedeste ca viata e amuzanta si ca merita traita!!!
Concluzia:FUM! FUM! FUM! :))

Minunatul inseamna Dan Puric

2012-01-18T10:34:00.004+02:00

A fost o conferinta si-o lansare de carte, de care aveam nevoie...stie foarte multe chestii, din orice domeniu, despre orice...exemplele lui sunt plauzibile si nu poti sa-l contrazici...m-a linistit...mi-a dat incredere ca oamenii faini inca exista!...ca e bine sa nu-mi pierd speranta...e bine sa am modele in viata...e bine sa fii deschis la minte, sa intelegi cat mai mult lucrurile din jurul tau...are niste principii foarte puternice...e un om integru care stie ce vorbeste...conferinta a tinut 4 ore, timp in care n-a aberat nici macar o secunda...totul se lega...frumos, linistit..ca intr-o poveste...nu-mi parea real...nu sunt obisnuita cu oameni de genul acesta...probabil, daca as avea parte de cate o experienta asemanatoare, cel putin o data pe luna, as fi muuuult mai fericita...n-am intalnit un om care sa-ti emane atata energie pozitiva...am stat la rand la autografe...cand m-am apropiat, eram emotionata, parca as fi vrut sa-i spun atatea...si nu am putut decat sa zic: Multumesc!...era un multumesc ca exista...ca mi-a demonstrat faptul ca unii oameni au suflet bun...ca valoarea este, de fapt, omul prin ceea ce e el..si nu cladirile pe care le ridica...sau ideile pe care le impune...mi-a placut foarte mult:)era amuzant...era deschis...traia alaturi de noi..ii facea placere sa ne impartaseasca din cunostintele si conceptiile lui...fara rautati gratuite...sau ironii...sau mandrie de sine...simplu, curat, increzator, fericit ca ne aflam cu totii acolo...:) gusta fiecare moment...a fost o stare de bine...parca timpul era oprit in loc...acolo, in sala aceea, aveau sa se nasca un alt soi de oameni...oameni normali, increzatori...grijulii unii cu altii...a fost un super sentiment:) ...m-am dus fara sa ma astept la ceva anume...il admiram oricum, dinainte...stiam ca un om care merita ascultat...dar faptul ca l-am vazut si am fost acolo, la cativa pasi...mi-a insuflat mai multa admiratie si respect...

Prost.

2012-01-12T20:58:00.003+02:00

As avea niste intrebari existentiale...asa..cam multe la numar...dar degeaba le am..ca nu gasesc raspunsuri...multa lume, in jurul meu, se imbolnaveste...sau..inceteaza sa mai existe...pur si simplu...ma simt putin secata de cuvinte, cand e vorba despre astfel de lucruri...nu inteleg rolul bolii...cred ca nici nu exista vreunul si oricare ar fi, invocat si sustinut de altii, refuz sa rezonez cu el...ma simt prost...ca probabil mi-e mai bine decat altora...ca ma tot plang pentru cacaturi marunte si inutile...ma simt aiurea ca nu-i pot ajuta mai mult pe ai mei...ca nu sunt langa ei...ca sunt bolnavi si ar avea nevoie de mine...ma simt prost si cand imi spune mami, la telefon, ca ii e dor de mine...parca sunt prinsa intr-o capsula a timpului...parca nu exista timp pentru lucrurile esentiale...cele care conteaza cu adevarat...sunt suparata pe mine ca nu depun mai mult efort ca lucrurile sa se schimbe...nu pot renunta la viata mea si sa ma mut langa ai mei...oricat de bine ar fi pentru ei...e si viata mea la mijloc...nu am gasit un echilibru intre ele...ma framanta toate astea...ma indigneaza o gramada de chestii, zilnic...pun suflet in tot ce fac...si nu simt din partea nimanui recunostinta...uneori e nevoie de asta...eu am nevoie de asta...ma simt prost dupa ce repezesc persoanele dragi mie, la telefon...sunt o apucata, cateodata si asta, se pare ca ma costa...ma simt prost daca nu reusesc sa ma tin de cuvant...in general, nu fac promisiuni, decat in cazul in care sunt sigura de ceva...si siguranta, nu ma caracterizeaza....probabil, de asta am nevoie...o sa fie bine:)

Se poate sa fie zi...se poate sa fie noapte...se poate sa fie vara..la fel cum iarna poate fi...

2012-01-08T20:01:00.002+02:00

povestea merge mai departe...
...fara oameni, lumea ar fi perfecta!
nici macar nu stiu ce vreau sa scriu....concret...
...sa scriu ce?!...ca sunt dezamagita de oameni?!..pare un obicei, deja...ca nu pot avea incredere in nimeni?!..plictisitor...ca altii ma lovesc fara sa le fac ceva?!...poate ca e normal si asta...poate ca asa e de fapt lumea...poate ca eu sunt doar o naiva care, pana la varsta asta, a crezut in bunatatea din oameni...a crezut ca merita sa crezi in ceva...ca exista o parte in ei, care te face sa-i indragesti...sa vrei sa-i ai langa tine...sa poti vorbi...sa-ti deschizi sufletul...
...dar nu...nu exista asa ceva...nu mai pot cu oamenii!!!!...nu mai vreau sa am sentimente...vreau sa fiu ignoranta....indiferenta..nepasatoare...in lumea mea...sa nu cred in nimeni...decat in mine!!!
ma pun la un film....poate imi mai dispar gandurile astea...suparatoare...

31.12.2011

2011-12-31T15:38:00.003+02:00

I love Sherlock Holmes!!!
Oficial, ma declar fanul lui!:D
Am descoperit de curand ca a inceput si-un serial cu si despre el...minunat!!!
Sunt incantata!...Pe langa asta, pe cat de anemic mi-am inceput ziua, se pare ca treptat se transforma in great one! :) Am dat peste Chopin la radio...Superb! Inaltator! Revigorant! Linistitor...frumosul exista..inca :)

Craciun fericit!

2011-12-26T19:03:00.006+02:00

Am ajuns acasa....a doua casa, de fapt...
Am fost la ai mei..a fost un Craciun ok...nu ma asteptam la altceva...putina socializare...in familie...si mai putina odihna...deconectare totala de oras...de galagie...a fost simplu...calm...fara zapada :)
..multe urari..din partea cunoscutilor....pe baza de lumina in suflet... multa toleranta si multumire din partea mea...poate mai mult decat era cazul...dar cine sunt eu sa masor toate astea?:)...sa fim buni si trepanati de sarbatori...sa simtim spiritul si sa intram in randul lumii...n-am simtit Craciunul, ca altadata...n-am participat decat partial, la pregatiri..poate din cauza asta...sau...pur si simplu a devenit un mod de a evada de la serviciu...de a ne odihni cat mai mult...de a profita de doua zile libere, bine meritate dupa o munca asidua din luna cadourilor...am primit multe mesaje, semnate in numele familiei...nu inteleg de ce ai face asa ceva?!...telefonul nu e privat si individual?!...dorinta de a scoate in evidenta existenta unei relatii legalizate e tot mai mare...probabil ca societatea impune asta...oamenii isi formeaza scopuri bine definie in sensul asta...m-am simtit putin agasata cu intrebari specifice domeniului, dar de data asta, am reactionat zambind...nu pare sa ma mai intereseze...si asta imi ofera liniste si incredere in mine:) ...e bine sa fii independent...e bine sa fii altfel...e placut sa nu-ti pese...e important sa ai grija de cei dragi...e indicat sa nu consumi energie cautand explicatii rautatilor facute de altii...e bine sa nu ai incredere in oameni...e foarte bine sa nu ai asteptari de nici un fel...sansele sa fii placut surprins, sunt mult mai ridicate :)...sunt constienta ca exista oameni care imi doresc raul, fara sa aiba motive intemeiate... probabil ca nici nu e nevoie de asta, ca sa ii faci rau cuiva...luna decembrie a fost o luna grea...o luna in care mi-am deschis ochii...un decembrie plin de surprize...neplacute, majoritatea...am primit multe rautati din partea unor oameni in care am avut incredere si carora am refuzat sa le pun etichete...m-am incapatanat sa vad binele din ei...sa am rabdare...sa inghit mizerii...si toate astea s-au intors impotriva mea...nu sunt razbunatoare...nu stiu sa ma cert...sunt pasnica, dar imi place dreptatea...vreau sa fiu respectata pentru ceea ce sunt ca om, si nu pentru ca mi-am atins niste scopuri nepasandu-mi de ce simt ceilalti...nu ma intereseaza vietile celorlati, tocmai de asta imi vine greu sa inteleg de ce viata mea e curiozitatea suprema pentru altii?!...daca eu nu dau in nimeni, ei de ce ma lovesc?!...ca sa fie in avantaj?! just in case?! sau...?
...am invatat, de asemenea, ca ignoranta deranjeaza mult mai tare decat lupta in sine...si lupta e mult spus...mai degraba apararea...eu nu atac pe nimeni...si totusi sunt atacata...refuz sa ma lupt...refuz sa raspund cu aceeasi moneda...nu vreau sa ma identific cu rautatea...vreau sa ignor...sa fiu indiferenta...e foarte greu sa faci asta, cand iti vine sa ripostezi...sa te aperi cum poti...sa zici ceva..sa urli..sa te descarci...insa, intelepciunea trebuie sa primeze in fata instinctelor...:)

2011-11-22T11:51:00.002+02:00

Nu inteleg niste lucruri...am ajuns aseara de la jobul vietii mele, si am gasit-o pe Ramona, colega mea de apartament, suparata....revoltata...indignata..dezamagita...de o chestie cu care in principiu, sunt de acord...toate astea i s-au nascut in urma unor vesti...aparent imbucuratoare pentru ceilalti, dar mai putin pentru ea...fiecare in jurul nostru are pe cineva...aici era dilema ei...de ce altii au parte de afectiune, siguranta, sprijin, si noi nu?! cu ce am gresit in tot timpul asta?! o sa ramanem la fel si la 30 de ani?! si daca da, de ce?! si daca nu, unde e acea jumatate care, e atat de usor de gasit pentru altii?!...ce defecte avem?! ce rau am facut?! sa nu meritam sa fim iubite?! sa fie singuratatea destinul nostru?!...nu am avut raspuns la toate intrebarile astea....exista momente, intr-adevar, cand constientizez ca sunt singura efectiv...si imi dau seama ca sunt exclusa din diverse situatii, tocmai din cauza asta...uneori, parca am lepra sau ceva...reactia oamenilor e una de back-off...sunt privita ciudat...nu ma incadrez in randul lumii...nu am obiective comune...firesti...sunt altfel...cu toate astea, simt nevoia, intr-adevar de afectiune...sprijin...de-o incurajare cand imi vine sa renunt...e grea tactica de autoeducare...cu tot ce presupune ea...de la increderea in sine pana la ignoranta rautatilor din jur...nimic nu e imposibil, in schimb...eu cred ca nu ma potrivesc in tabloul asta al vietii de cuplu...referitor la intrebarile Ramonei, la 30 de ani tot asa ma vad...probabil si cu un copil...mai mult spre a fi infiat decat a-l concepe...imi doresc sa fiu o mama independenta si socata :))...pe la un 30 de ani o sa-mi termin si creditul pentru masina:))...o sa-mi iau alta, probabil...sau o sa-mi doresc o casa..ce stiu eu...eu cred ca important este prezentul...cum ne simtim acum cu noi insine...daca asta nu-i ok, atunci nici restul nu functioneaza...sunt multe lucruri care ne lipsesc si ni le-am dori...poate pentru ca le au altii si noi nu...dar nu ne intrebam pentru nicio clipa, daca pentru noi sunt potrivite?! daca avem nevoie cu adevarat de ele?! daca viata ni s-ar schimba cu adevarat in bine?!

Zi de noiembrie...

2011-11-07T16:50:00.002+02:00

Imi pun niste intrebari existentiale...aparent...nu incetez acest proces mistuitor si plin de incarcare emotionala...pentru ca aleg eu sa fie asa...oare de ce trebuie sa gandesc atata?!...sa inteleg tot ce ma inconjoara...de ce nu pot lua lucrurile asa cum sunt si pa?!..pentru ca..nu sunt ca restul oamenilor...ma zbat de una singura intr-o lume care-mi vrea raul si se bucura sa ma vada suferind...nu am incredere in nimeni...si pe langa asta, nici nu cred ca cineva e capabil sa tina la mine neconditionat..nu exista asa ceva...de ceva vreme, imi fac planuri...am obiective...e complicat sa faci asta, in timp ce sustinere nu ai...incep sa ma obisnuiesc cu asta...sa ma automotivez...prin carti...actiuni, care sa-mi dea putere sa merg mai departe si sa nu renunt la ce mi-am propus...e destul de greu de urmat linia asta pe care mi-o trasez, pentru ca nu e tocmai lipsita de obstacole...uneori, ma simt obosita si-mi vine sa las totul balta...nu imi dau seama ce anume ma face sa continui...ambitia, probabil...dorinta de a-mi usura viata, oarecum...n-o sa fiu nici mai fericita, nici implinita...nici "mai indepententa" decat acuma...o sa fiu tot eu...oamenii nu se schimba...nu-mi plac oamenii....nu-mi place prostia...nu-mi place ipocrizia...nu-mi plac mincinosii...pupincuristii si alte specimene atat de populare in zilele astea...vreau sa intalnesc oameni care sa-mi dea energie pozitiva...care sa ma faca sa zambesc prin simpla lor prezenta...care sa-mi starneasca interesul cand deschid gura....cu care sa discut chestii legate de cultura..arta...carti..filme...nu stiu..dar imi lipseste asta mult...sunt satula sa discut despre munca...daca merge retailul sau nu...sau ce vanzare am facut azi, ieri...daca realizam targetul...daca primim marfa..si daca da, cand e gata de scos pe sectiuni...sunt satula...vreau momente de beatitudine...de deconectare...vreau sa vad alte fete...sa aud alte voci...sa schimb pareri...sa port conversatii in contradictoriu..amuzante..pline de substanta, in fond...am ajuns intr-un moment de saturatie...cand orice legat de munca, ma irita...ma face irascibila...uracioasa...pana la ignoranta fata de ceilalti...parca nu mai am putere nici sa ma stresez...nici sa reactionez cum ar fi normal s-o fac...

2011-10-28T22:11:00.000+03:00

Just shut up

2011-10-27T23:26:00.000+03:00

Lucruri pozitive!

2011-10-08T22:33:00.004+03:00

Daca tot am primit o critica....hai s-o facem constructiva, zic!
De ziua mea, am fost surprinsa de colegii mei dragi, la 12 noaptea...s-au gandit ei, micutzii sa fie primii care imi ureaza niste chestii...intr-un mod inedit...sub clar de luna, in miez de noapte, iesind din tufisuri si inarmati cu sampaniile pentru copii...Mi-a placut mult...A fost o super surpriza...Apoi ziua a contiunat in acelasi ritm dragutz...deci am avut o aniversare frumoasa:)
As putea sa strecor niste chestii negative, avand in vedere ca acum sunt suparata...Dar o s-o fac altadata...Nu vrem sa stricam postarea, nu-i asa?!
Hai cu pozitivitatea!!!

Nu-mi place ziua mea.

2011-10-04T21:33:00.002+03:00

Mai am cateva ore pana implinesc un sfert de secol...
Aiurea...sec...neinteresant...daca ar fi dupa capul meu, m-as izola :)
Nu-mi plac surprizele, cu atat mai putin de ziua mea...Nici urarile cliseice...De ce am sarbatori trecerea timpului?! Asta-i motiv de bocit, clar!!! In fine...o sa mai scriu maine..despre cum a decurs ziua...

A little bit of heaven...

2011-10-01T18:02:00.002+03:00

Great movie...Mi-a placut, am plans...m-am regasit.
Am avut o revelatie, in timp ce ma uitam la film...mi-am dat seama ca si eu ma comport cam ca si duduia din rolul principal...imi ascund sentimentele...resping oamenii, de frica sa nu fiu ranita...mi-e frica sa am incredere in oameni...prefer sa fiu singura, decat sa incerc sa ma apropii de cineva...nu-mi asum riscul suferintei...minunat!

Someone like you...

2011-09-18T22:17:00.003+03:00

Am ascultat in mod obsesiv piesa asta azi...imi place foarte mult..
...m-am uitat a doua oara la Eat.Pray.Love...intamplarea a facut sa dau peste el...cautand ceva bun de vazut...am mai vazut doua filme azi...nu m-au impresionat..unul e Colombiana...violent, agresiv..si atat...celalalt e unul romanesc...nu-mi plac filmele romanesti, in general...Buna, ce faci?...asa se numeste...nu mi-a placut..cred ca daca nu crosetam intre timp, o luam cu caputzu' de plictiseala...sec..anost..sters...intr-adevar, surprinde niste aspecte concrete din viata...dar nu-i nimic deosebit...ieri, m-a impresionat un film...
Mary & Max...minunat...mi-am vazut viitorul in el :)...din punct de vedere afectiv..desigur..e foarte fain filmul...sunt convinsa ca putini oameni l-ar aprecia..mai precis, the freaky ones...dar merita vazut...demult n-am vazut un film care sa-mi trezeasca interesul...si care sa-mi inspire niste trairi...n-am plans,doar m-a intristat...am zambit...am sperat...m-am bucurat...am gandit..mi-am imaginat...am ghicit...am simtit...cam asta trebuie sa transmita un film...asta inseamna ca n-am pierdut timp din viata...inseamna ca am facut ceva constructiv...e a doua zi in care stau in casa...si crosetez...cand sunt trista, ma simt inspirata...
inspirata sa...orice...creez..scriu..asociez..ascult..privesc..gandesc..analizez..
...mai putin cu ceilalti, si mai mult cu mine...
...am avut un moment zilele trecute, cand am vrut sa strig...crezand ca asta o sa ma faca sa ma simt mai bine...o sa ma elibereze...o sa ma ajute sa-mi regasesc echilibrul...apoi, ieri am inteles ca daca strig, ma apar...ca e nevoie sa fac asta ca sa fiu inteleasa...nu m-am simtit mai bine daca am facut-o...nu trebuia sa fie nominal...putea fi aiurea...putea fi un strigat in gol...unul care sa ia cu el energii negative acumulate in timp...depozitate aiurea si fara folos...
...unii oameni imi dau putere...fara sa-si dea seama...prin simplu fapt ca intreaba ce se intampla...ca sunt preocupati...si sunt cu atat mai speciali, cu cat reusesc sa ma faca sa rad, atunci cand eu refuz sa zambesc...am nevoie de oamenii astia...nu le-am spus-o...probabil nici n-o s-o fac vreodata...nu ma pricep sa-mi exprim sentimentele...si cand incerc sa fac asta, imi iese exact pe dos...renunt...le tin pentru mine...indepartez oamenii de langa mine...
devin salbatica...introvertita...neinteleasa...nevermind..i'll find someone like me:)

Unde se duc sentimentele?!

2011-09-09T20:32:00.004+03:00

Ma bucur de singuratate...e foarte bine sa existe momente in zi in care sa fiu eu cu mine...imi place...imi dau energie...ma gandesc acuma la oamenii de langa mine...la comportamente...la reactii...incep sa interpretez si nu cred ca e in favoarea mea...
Alung oamenii din viata mea, fara nici o remuscare...m-am schimbat de ceva timp...port niste discutii si multe informatii trec pe langa urechea mea...nu ma intereseaza o gramada de lucruri de care imi pasa, pana nu demult...inclusiv de oameni...sunt indiferenta..seaca, uneori...sunt ce vreau sa fiu...ma bucur ca pot sa ridic bariere in jurul meu...ma protejez de inutilitati cotidiene si lipsite de fond...ma concentrez din ce in ce mai mult asupra proprie-mi persoane...nu pot sa spun ca e un lucru f bun, dar am nevoie de asta...vreau sa ma preocupe nevoile mele si apoi ale altora... vorbeam cu prietena mea si-i explicam ca nu pot trece de niste principii pe care mi le-am inradacinat foarte adanc, de-a lungul timpului si ca n-o sa-mi pot fi dedicata in intregime, niciodata...si mi-a spus..simplu si normal: Draga, cui ii pasa de tine?!O sa ramai tu cu principiile tale!!!" N-o sa renunt la ele, prin ele m-am format si n-o sa devin alta persoana doar ca sa-mi ating scopuri in viata...dar faptul real ca nimanui nu-i pasa decat de propria persoana, l-am simtit in momentele cand am fost bolnava...sunt rari oamenii, care apreciaza o persoana pentru ceea ce e ea...pentru idei ...conceptii...comportament...aparentele primeaza...intotdeauna...si suntem judecati dupa ele...zilele astea, unul dintre colegii de la munca mi-a marturisit ca atunci cand a inceput sa lucreze pentru noi, ii eram antipatica...paream exact pe dos decat sunt...acum ma indrageste...e foarte ciudat cum ne putem schimba parerile...si cat de usor catalogam un om...unde se duc sentimentele?!...si de ce se duc?! cred, totusi, ca nu dispar..probabil se diminueaza, dar nu pot sa nu mai existe...cum nici un om nu poate fi scos din viata cuiva...ca nu vrei sa-l vezi, e altceva..el oricum exista, prin amintiri...si revine din timp in timp..dar daca de data este altfel?! daca simt eu ca nu o sa mai existe timp in timp?! daca omul avea nevoie de mine, iar eu am facut nimic?!...de ce?! probabil ca sa-i arat cum e sentimentul...sa ai nevoie de cineva, si sa stii ca nu poti conta pe acel cineva...sa tanjesti dupa un semn dar sa primesti ignoranta...n-a fost nimic planificat...nici macar n-am vrut sa se intample asta...mi-a scapat...a fost dintr-odata...dar a fost bine...

Humanity is overrated...

2011-08-30T19:47:00.004+03:00

Hmmm...cu ce as putea sa incep?!..probabil ar fi bine sa fac ordine in haos, dar ce farmec ar mai avea haosul fara dezordine?!...am fost nevoita sa recurg la serviciile sanitare de urgenta...de curand...am avut dureri ingrozitoare...nu parea sa intereseze pe nimeni...ba mai mult, doamna medic parea foarte preocupata in alegerea unui creion de ochi, recent descoperit intr-un catalog colorat de la Avon... cat de inumani sa fim?!..cata durere sa suporte un om, pentru a fi luat in seama, intr-un final?!..sau...de cati bani e nevoie pentru a cumpara atentie?!...e crunt ce se intampla in spitale...lipsa de compasiune, de sentimente...de umanitate fata de cel care sufera...de ce m-ar intreba, acea doctorita imbecila, ce caut eu acolo, cand eu ma tavaleam in chinuri de durere?!!?! Dar n-ai vrea tu, draga mea cretina, sa-ti tii promisiunea?!Se presupune ca ai jurat sa salvezi vietile unor ciumpalaci, nu sa te lamentezi cat muncesti...nimeni nu-si doreste sa ajunga acolo, asa ca n-ar fi mai bine sa nu pui intrebari si sa rezolvi situatia?!?! Dupa doua intalniri cu personalul de urgenta al spitalului judetean, intalniri extrem de neplacute, si dupa alte interventii, am ajuns la un medic specialist...mai exact, urolog...si ce sa vezi?! a dezaprobat total tratamentul recomandat de duduia cu Avonul...si s-a dovedit ca diagnosticul era total altul...sau nu era unul anume...nici acum nu stiu exact...important este ca ma simt mai bine...dar mi-e frica de momentele alea...de deja-vu...sistemul sanitar e varza...n-am intalnit nici macar un medic care sa-mi inspire incredere, care sa spuna c-o sa fie bine...care sa-si incurajeze pacientii si sa le vorbeasca pe un ton placut...probabil e doar aici, pe plan local si pe persoana fizica, vorba cuiva...insa, ma tem ca pot generaliza...urata experienta..............

Nu-mi place nimic.

2011-08-23T23:57:00.003+03:00

Sunt racita...nu stiu cum am reusit sa fac asta...dar e aiurea...
De-o vreme, nu-mi place nimic...nu ma incanta nimic...nu am rabdare...muncesc destul de mult...nu fac mare lucru pe langa job...ajung acasa, epuizata..fara chef...ma uit la ceva serial..si e gata inca o zi...in care nu am facut nimic memorabil...urmeaza alta zi...same shit...nu ma intalnesc cu oamenii dragi...nu am gasca de prieteni...sunt eu si atat...imi traiesc viata la locul de munca...ma implic, probabil, mai mult decat ar fi normal...in general, imi place acolo...dar zilele astea, si asta imi displace....m-as duce vreo doua zile, sa nu vad pe nimeni...sa nu vorbesc cu nimeni...sa fie liniste...sa fie aer...sa fie verde...sa fie pauza...
Aveam in faculta, un minunat prof...de la care am invatat o gramada de chestii...printre care si faptul ca nu e ok sa lasam o zi sa treaca, fara sa nu ne acordam cateva momente cu noi insine...ma duc sa-l am si eu pe al meu.....

Nu vreau sa fiu sotie-mama!!!!

2011-08-03T21:03:00.004+03:00

Nu am ce cauta printre sotiile mame!!! Nu sunt in elementul meu...nu avem mai nimic in comun...nu avem ce discuta... nu am de impartasit povesti stupefiante de cand mi-am pierdut copilul pe strada sau ce mananca sotul dimineata...NU!NU!NU!
Am ajuns acasa, destul de ingrozita de ceea ce mi-au auzit urechile...locul meu nu era acolo...clar!...nu vreau sa le accept...adica, sa fie ele fericite cu ale lor...si eu cu ale mele...nu cred ca se simteau in largul lor, daca ma apucam sa vorbesc despre Minulescu, de exemplu...probabil, ar fi crezut ca e vreun fotbalist celebru si tatuat...sunt un pic rea, dar nu mai pot cu maritatele!!! Nu mai vreau sa am senzatia ca-mi pierd timp din viata...cam asta mi-a ramas dupa ce am plecat de langa ele...de ce nu ne putem concentra fiecare pe ce are de facut?! Nu stiu la ce m-am dus...de fapt, stiu..pentru ca m-a rugat buna mea prietena sa ma duc sa socializez...fara sa se gandeasca ca nu am ce cauta acolo...ca sunt ALTFEL!!! Prefer sa stau inchisa in casa, decat sa mai repet iesirea de azi...Nu-si are sensul...timp irosit aiurea...abia am scos doua fraze, pe gura...mi se parea ca orice as spune, ar fi nepotrivit...pur si simplu eram din alt decor...alta viata, eventual...alta dimensiune, vorba unei alte prietene...paream ciudata de la masa, care nu vorbeste mai nimic...perfect!!! Adevaru-i ca asta era obiectivul meu in viata!!!...Fiecare varsta cu preocuparile ei...insa eu, cu siguranta, la 30 si ceva de ani...o sa fiu ca si acum...cu dorinta de a calatori, de a cunoaste, de a exploata cat mai multe...de a-mi lua rucsacul in spate si de a fugi de aglomeratie...de a ma muta in alt oras, brusc...doar ca asa mi-a venit...cam asta o sa fiu intotdeauna...printre preocuparile mele, n-o sa intre impinsul caruciorului prin parc si gatitul excesiv pentru un sot care nu ma apreciaza...imi place sa fiu singura...imi place sa fiu independenta...imi place sa ma simt libera...sa nu dau socoteala nimanui...ma simt rebela, uneori :)...mai ales zilele astea, cand am mintea odihnita si debitez tot felul de idei..pe care, abia astept sa le pun in practica...o sa fac niste schimbari...imi plac schimbarile, nu-mi plac surprizele.

Hai cu socializarea!

2011-08-02T11:02:00.002+03:00

Sunt oficial in concediu, ura!ura!...evident ca trebuia sa ploua...si sa tot ploua...dar partea buna e ca macar ma odihnesc...dupa niste zile full de munca...in fine, nu despre asta e vorba in propozitie...vroiam sa scriu ceva dragut...
Am fost plecata zilele trecute, intr-o localitate invecinata, sa socializez, in principiu... printre oamenii adulti, se mai regaseau si niste fete cu varstele intre 7 si 9 ani jumate...sa specific...jumatatea face diferenta :p Pe cea de 9 ani jumate, o chema Carina, probabil scris cu K, dar ramane un mister...parea ca ma place..nu stiu cum si-a dat seama...nu ma maimutaresc cu copiii...n-am inteles de ce trebuie sa faci asta...am vorbit destul de putin cu ea...mi-am etalat talentele artistice pe unghiile ei si a fost de ajuns...cat sa-mi ceara voie sa ma pupe...eu n-am mai avut experiente cu copii de varsta asta...deisgur ca am avut grija de copiii fratilor mei, dar erau mici...maxim 5 ani...so, nici nu am stiut cum sa reactionez...am lasat-o sa-si exprime sentimentele...am devenit o echipa, pana la urma...ne-am supranumit: "Discretele" :))) Asta insemnand denumirea salonului nostru de infrumusetare...parca m-a citit...era ciudat, in acelasi timp...pana cand am descoperit ca eram nascute in aceeasi luna...deci din aceeasi zodie...si atunci s-a mai elucidat misterul...inainte sa plec, mi-a zis c-o sa-i fie dor de mine...si mi-a cerut voie, again...sa ma imbratiseze, de data asta...minunat sau ce?!...m-a impresionat...nu mi se intampla zilnic din astea...

Supergirl....

2011-07-25T22:48:00.002+03:00

Eu n-o sa fiu niciodata o supergirl... pentru nimeni... m-am mai gandit la asta, dar parca acum inteleg...ma luminez...brusc...aiurea..sec...n-o sa-mi spuna nimeni asa ceva...simplu si pur, nu sunt facuta sa primesc niste chestii din partea necunoscutilor...ar fi trebuit sa-mi dau seama mai devreme...o sa fiu singura toata viata, n-am mai zis asta, dar tot timpul am crezut-o...nu cred in iubire...nu pentru mine...nu mi se potriveste...and supergirls don't cry... ori, eu plang...clar, n-am ce cauta printre marile iubiri si sentimente impartasite si fructificate intre relatiile interumane...ma depasesc toate... eu am ramas la stadiu de singuratate, ca si in copilarie...sau ma indrept spre polul opus, al inaintarii in varsta...aberez, pe alocuri...nu sunt tocmai bine...simt oboseala..amestecata cu foame...foame de tot felul...foame de oameni dragi..foame de tigari...foame de liniste...foame de necuvinte...foame de raspunsuri...de ce, daca nu vorbesti cu niste oameni, o perioada, o luna, un an, 7, 10....de ce, repet, e nevoie sa puna intrebarea stupida?! ..totul se rezuma la asta?! " cum stai cu dragostea?"...ia mai lasa-ma tu in pace...stai tu acasa cu progeniturile tale si nu ma intreba pe mine de dragoste...exista atatea alte lucruri interesante de discutat..de ce te-ai opri la asta?!...atat de limitat esti?!...raspuns: DA...atat...m-a luat asa de jos...dintr-o data...m-a abordat o fosta colega de liceu cu care n-am vb...de niste ani buni...si dupa ce i-am satisfacut curiozitatea cu locul de munca, m-a intrebat stupizenia...m-am mai putut..trebuia sa scriu despre asta..un moment mai nepotrivit nu-si putea gasi...probabil altadata, m-as fi amuzat..dar acum nu mi se pare deloc potrivit...eu ce-ar trebui sa zic?!...ca n-am fost atat de capabila, ca si o ea, sa-mi fac familie...si ea, daca sta acasa cu copiii?! ce?! si eu m-as putea lega de chestia asta...pot sa spun ca atata a dus-o capu'....si ca oricine poate face asta, dar m-as contrazice...ca tocmai ce am sustinut ca eu nu ma incadrez in grafic...sunt atat de diferita...sunt atat de inadaptata societatii in care vietuiesc...in principiu, e bine...dar mai am momente, ca asta, de exemplu, cand tanjesc dupa normal........

Harry Potter

2011-07-16T15:25:00.004+03:00

Da, incredibil dar adevarat...am fost tarata in cinema, sa vad ultima parte din minunatul Harry Potter si ale lui talismane ale mortii...Nu m-a atras niciodata subiectul de interes mondial, inteleg...insa, m-am dus ca sa-i fac pe plac prietenei mele dragi... vazusem prima parte, cred, intr-o seara tarzie, la pro tv..pe vremea cand aveam vacanta de vara si eram in vizita la ai mei..si in lipsa de altceva, hai cu Potter... am inteles ca personajele nu s-au schimbat mult intre timp..doar au crescut...pana si-n filme, timpul zboara...si ce zboara!...ca la sfarsit ne-am trezit c-au trecut 19 ani...pfffuuu...bine ca viata nu-i ca-n filme...poate ca asta e unul din motivele pentru care exista zicala aia ca viata bate filmul...cum spuneam, nu m-a impresionat, dar daca stau sa ma gandesc bine, mi-as dori o bagheta de soc..pentru ne-fanii Potter, aia cica e cea mai puternica din lume...si el ce face???!! o rupe!!! asa ceva??! cred ca nu era in firea lui...in fine, important e ca nu moare si triumfa ca un erou bine conturat si numai bun de indoctrinat mintile adolescentilor fara idoli in viata...n-am simtit ca mi-am pierdut timp din viata, cum mi se intampla de obicei cand fac ceva ce nu-mi place, dar nici n-am ramas cu nimic...nimic memorabil...a! poate ar fi o replica, pe care nu mi-o amintesc, dar stiu ca m-am straduit s-o retin...ei..n-a fost sa fie...
Intr-o alta ordine de idei si total pe langa subiectul inceput, vreau sa scriu ceva amuzant care mi s-a intamplat azi...intorcandu-ma de la piata, oh da! am facut azi piata, de bunavoie si nesilita de nimeni...poate un pic de lipsa de mancare din frigider si de nevoia de a ma hrani, pe care n-o inteleg...adica n-ar fi minunat sa nu TREBUIASCA sa mancam?! eu spun ca DA!!!! Sa revin, totusi la intamplare...cum spuneam, ma intorceam, epuizata, cu gandurile aiurea, neatenta la ce e in jurul meu...si ma trezesc in fata mea cu o mama cu al ei fiu, de vreo 5-6 ani...se indreptau spre casa...o vreme am fost nevoita sa merg in spatele lor, trotuarul era prea stramt...afara plouase, era putin noroi si n-am vrut s-o iau prin nisipul jilav [cuvant pe care il foloseam in compunerile din scoala generala si cu care o impresionam de fiecare data, pe profa de romana :))], baiatul se intoarce de mai multe ori spre mine...si se uita urat..eu ii zambesc...si la un moment dat, exasperat probabil, de prezenta mea, imi zice sec: "Tu nu vii cu noi acasa!"...Perfect! ma gandeam eu..si izbucnesc in ras...linistindu-l pe micutz ca nici nu vroiam asta...mama lui, il apuca de mana, zambeste si merge mai departe...ceea ce am si facut si eu...
Am terminat de citit, dimineata, o carte dragutza....care nu are nume...e scoase de o revista, in editie speciala...mi-a placut mult...m-am regasit putin...n-am citit de ceva vreme o carte care sa ma faca sa zambesc si sa n-o mai las din mana...e fain feelingu'...azi sunt libera de la job si am de gand sa mi-o dedic mie toata ziua...scris..citit..crosetat, eventual..un cercel..doi..zece...ascultat muzica...filme...fructe...non-socializare...minunat..ar merge si-un vin, dar mi-e prea lene sa mai ies din casa...Imi doresc o zi superba! :)

Sans titre...

2011-07-05T11:23:00.002+03:00

So it is...it is over...gata cu scolile...gata cu stresul examenelor...cu noptile nedormite din cauza emotiilor...s-a terminat...si bine a facut...am ramas cu un gust amar...cu dezamagire...cu un sentiment aiurea...probabil de regret...sau ceva amestecat cu inconstienta...cu imaginatie...asteptari..care n-au venit...si n-o sa mai apara...a trecut momentul lor...unul dintre cele mai proaste lucruri pe care le poate face un om in viata sa de om, este sa aiba asteptari...de tot felul si de la oricine...daca nu astepti, esti multumit...daca nu-ti faci iluzii, nu esti dezamagit....daca nu gandesti mult, esti fericit...ma repet, dar simt nevoia...probabil, in timp, o sa ies din incostienta...si-o sa-mi dau seama ca disertatia vietii, e nimic...e doar o diploma in plus...si atat...nu ma schimba..nu ma face nici mai buna, nici mai putin buna...de fapt, nu e constructiva...cu toate ca scriu asta, simt altceva...ma agit pentru mine...mi-a spulberat linistitea...mi-a spart cercul...sunt de vina..ma las afectata de cacaturi...inerente...trecatoare...neimportante...viata inseamna altceva...inseamna trairi..sentimente..clipe..oameni dragi...moemente cheie...chestii care ne plac...probleme existentiale...toate sunt viata...indicat e sa le luam asa cum sunt...fara sa analizam..sa dezbatem...de ce asa si nu invers?! de ce eu si nu altul?! bla bla...e epuizant cand ajungi sa te complici singur...dar trece...iti lipeste cercul, bucata cu bucata...consumi energia negativa, facand asta...si-ti propui ca data viitoare sa fii precaut...atent...puternic...neafectat.

Alerg in jurul lumii.....

2011-06-18T10:34:00.002+03:00

O frumoasa dimineata...cafea...
"mancare pentru pisici" ..liniste...soare...singura...putin obosita, dar nu mai conteaza cand le am pe restul :)...alerg in jurul lumii...sa ma gasesc...obiectiv stabilit :)))...urmeaza sa-l indeplinesc...vreau asta...vreau sa plec...sa ma mut..
s-o iau de la capat...again and again...se apropie perioada "minune"...mi-am dat seama ca la un an, schimb ceva radial in viata mea...asta e foarte bine, viata e mai interesanta...dupa un an de stat acasa si facut experienta in interviuri, m-am mutat in Baia Mare, pentru primul meu real job, cum ar spune cineva :p ...dupa un an, mi-am schimbat locul de munca...si iar o sa plec...e monoton sa faci acelasi lucru foarte mult timp...eu cred ca asta-i o solutie buna...desi, am nevoie de ceva curaj sa fac schimbari din astea...poate ca nu am foarte mult, dar suficient cat sa nu ma dau la o parte de la nou...

Free your mind....

2011-05-26T11:58:00.002+03:00

Da! Da! Da! Sa spunem NU ganditului, macar pentru o zi...ar fi minunat daca nu as avea atatea ganduri...sa faci ce simti, ar fi visul...
Intrebare: Pot gandurile sa schimbe un om?! Si in ce sens?! Eu cred ca un om nu se schimba in veci...Cum poti sa-i reprosezi unui om ca s-a schimbat, dupa ce i-ai dat o gramada de responsabilitati?! Adica mi se pare logic, sa aiba o alta atitudine, sa fie mai focusat pe ceea ce are de facut, decat pe prosteli...ce e rau in asta?! inseamna ca s-a schimbat?! Ei bine nu, inseamna doar ca are si alte preocupari...ca incepe doar sa vada altfel niste lucruri...sa gandeasca inainte de a deschide gura...sa-si controleze reactiile...sa fie mai serios, intr-un cuvant...dar daca e asa, care-i legatura cu el, ca om?! Adica, totusi, el a ramas acelasi, doar ca a mai adaugat niste chestii in felul lui de a fi...care, probabil, uneori...ies in evidenta si le detroneaza pe celelalte..care tin de partea puerila din el...e destul de interesant cum suntem perceputi de oamenii de langa noi...uneori, total altfel decat suntem, de fapt...si poate ca nici noi nu suntem lipsiti de vina...poate ca ii lasam sa faca asta, prea usor...le permitem sa puna etichete...sa aiba indoieli...cred ca uneori nu merita efortul de a convinge pe cineva ca tu, in fapt, esti altfel...pur si simplu ar fi energie irosita...sentimentul asta ridica niste intrebari...e aceeasi senzatie ca atunci cand simti ca ti-ai pierdut timp din viata facand cine stie ce sau petrecandu-l cu cineva...

Liliac....

2011-05-01T09:58:00.003+03:00

Dintr-o dorinta acuta de a poseda floarea sezonului - liliacul- m-am plimbat cu my BFF pe strazi uitate de lume si timp...a fost o bine meritata deconectare de zgomot...agitatie...inghesuiala...orasul parea ca nu mai exista...si intr-un fel a ramas asa...nu m-am gandit nici o secunda ca ar putea fi asa complicat de gasit o floare care-si are viata intr-un copacel si care, se presupune ca e super raspandita...a fost o aventura, deloc specifica varstei...probabil la 15 ani faceam de astea...ne-am permis sa dam putin timpul inapoi, in favoarea noastra...si el a acceptat...intotdeauna mi-a placut orasul asta..m-am indragostit de el in timpul facultatii, ma gandeam c-as vrea sa-mi traiesc the rest of my life(cum ar zice cineva), aici..dar pe atunci era doar o idee...ma gandeam zilele astea ca suntem impreuna de multi ani...si totusi, nu ma simt legata de el..daca maine as avea vreo propunere sa plec, nu m-ar opri nimic...imi place asta...imi place sa nu ma simt legata...e fain sa nu te sperii c-ai lua-o de la capat...alt loc..alti oameni..alt mediu..probabil ca inca nu mi-am gasit locul si de asta ma simt in felul asta...si daca acel loc nu exista?!...apar momente in care simt ca trebuie sa plec...parca tanjesc dupa altceva...liliacul....orasul...mi-am luat mov deschis..apoi vreau alb...am luat si alb...vreau mov inchis...le am pe toate...si parca nici nu aveam nevoie de ele..insa aveam nevoie de toata aventura.................

Mi-e dor de noi....

2011-04-10T11:07:00.002+03:00

...mi-e dor de soare...uneori...
...imi lipsesc niste oameni...nu le-am spus-o...si nici nu stiu daca mai merita dorul asta...nu cred ca vreau sa accept ca pur si simplu ei nu simt la fel...ne-am indepartat...nu mai simtim nevoia sa vorbim... nu ne mai cautam...si daca o facem, pare din obisnuinta..ori obligatie...desi obligatie, pare mult prea mult spus...nu exista asa ceva intre prieteni...nu ne obliga nimeni sa stam langa cineva...nici macar o prietenie de niste ani nu ne obliga la nimic...daca o vrem, o pastram...si atat...de ce ne indepartam de oamenii la care tinem?..avem nevoie de distanta ca sa ne apropiem iar?!...si de ce am avea nevoie?!...e greu sa cosntruim prietenii...e minunat sa ai prieteni...in timp, devin o doua familie...timpul petrecut cu ei, il depaseste pe cel acordat familiei...in schimb, familia nu ne-o alegem noi...ne nastem printre ei si atat...in cazul asta, suntem obligati sa-i acceptam...prietenii ni-i alegem...si atunci, daca noi i-am ales, si intr-un final ne dezamagesc, asta inseamna ca am esuat?!
asta denota faptul ca ne-am asumat un risc si am pierdut?!...timp..sentimente..incredere...atunci de ce am mai incerca si a doua oara?! mai suntem in stare sa ne asumam iar riscul unei prietenii?!...
Eu cred ca nu...eu cred ca ma opresc la un numar restrans spre deloc, de prieteni...Nu vreau sa mai investesc sentimente in oameni...Nu merita...nimeni pe planeta asta, nu merita...ne meritam pe noi insine si atat...da, stiu ar fi monoton sa am o viata liniara...dar cu autocontrol s-ar rezolva cazul...intotdeauna, sentimentele primeaza...oricat de rationala imi propun sa fiu...pun suflet in orice fac...si nu primesc feed-back...nu niciodata, dar aproape...ma aleg cu dezamagire...nu astept sa mute nimeni muntii pentru mine, dar un "multumesc" ar schimba niste lucruri...e adevarat ca tind sa fiu perfectionista, insa lucrez la asta...si incerc sa ma modelez in functie de situatie..si sa inteleg ca lucrurile nu pot fi cum vreau eu, intotdeauna...ca uneori, e indicat sa las de la mine..stiu teoriile astea...insa dupa ce depui efort, si rezultatele nu apar...simti ca a fost in zadar...a fost o lupta cu tine insati, in urma careia a castigat altcineva...ciudat...

Il urasc pe Arhi !!!

2011-03-20T09:31:00.002+02:00

Pentru cine nu stie, Arhi este un frustrat cetatean roman, probabil parasit de sotie si cu grave traume din copilarie... L-am "cunoscut" intr-o seara, uitandu-ma la emisiunea lui Mircea Badea...a scris ceva idiotenii monumentale pe blogul personal sau ceva...si de atunci..pauza...pana azi, cand curioasa fiind sa vad ce mai face Badea, surprizaaaaa, dau de Arhi....cum ar zice Badea: asaaaa ceeevaaaaaa??!! Cum ajung oamenii astia sa fie promovati?!! De ce ne-am holba la un burtos care tine doua beri in mana si racneste ca un bou?! Recunosc sincer ca n-am rezistat sa vad ambele filmulete postate de Badea...mi se pare deja foarte mult ca stiu de existenta gibonului, daramite sa-i mai urmaresc si numerele...Nu inteleg, pur si simplu...De ce sa te faci de ras?! Daca esti imbecil, nu dansa pe manele...daca esti prost, nu te filma cu webul, cantand melodii depresive... Nu ai vrea tu sa ramai un pic tu cu tine?! Nu ar fi mai bine sa nu ne impartasesti starile tale de maxima frustrare si inadaptare?! Eu cred ca da! da! da! Asa ca sfatul meu, draga Arhi, este: Stai inauntru!!! Ramai tu in carapacea ta si lumea va fi mai fericita, crede-ma!!!

O fata ca ea....

2011-03-20T02:14:00.003+02:00

E tarziu...ar trebui sa dorm, insa am ales sa scriu..cred ca numai eu si ursii mei gumati suntem treji la ora asta:))...dar mi-am tot propus sa-mi exprim niste ganduri pe aici..si am tot amanat..din comoditate..lipsa de timp..de astea...ne impiedicam in motive...cautam scuze pentru orice...ne disculpam de orice vina...
O fata ca ea...in principiu, mi-am denumit postarea asa pentru ca de niste zile tot ascult piesa asta...si imi place din ce in ce mai mult...ma regasesc...pana la urma, toate ne regasim...toate ne dorim sa fim
apreciate...sustinute...ascultate..protejate...as indrazni sa scriu si intelese, dar ar insemna sa fortez nota si nu-i cazul... ar fi suficient atat...ar fi suficient firul de iarba...teoria firului de iarba, cred ca am dezvoltat-o deja... dar alte idei imi trec prin minte..daca esti ok, profesional, de ce nu e de ajuns?!...de ce atunci cand obtinem ce ne-am propus, instantaneu, ne formam alte obiective?!..de ce nu avem rabdare?!...suntem intr-o continua goana dupa clipele alea scurte, pline de frumos...unice...interesante...ne agatam de ele...pana la urma, ele conteaza cel mai mult...trairile respective se simt in timp, sub alta forma...fac parte din ce am devenit...ne definesc ca oameni...as vrea sa am parte de mai multe clipe din astea...totul tine de alegeri...eu aleg sa-mi creez mai multe momente unice...si cred in asta...cu tot realismul meu dus in extrema pesimismului, cred ca oricine poate reusi...fericirea, pana la urma e personalizata...nu ne bucuram de aceleasi chestii...nu zambim din aceleasi motive...si cand se intampla asta, ne punem intrebari...inventam probleme...uitam sa ne bucuram de oamenii de langa noi...uitam sa-i pretuim...sa le multumim ca exista...stricam multe clipe unice... suntem distrugatori prin definitie...dar, ca sa termin intr-un ton optimist, cred ca suntem in stare sa remediem asta:) Cum e cliseul: Recunoasterea problemei o face pe jumate' rezolvata :p

Amusant hasard....

2011-03-04T15:42:00.002+02:00

Manata de dorinta de a poseda o oja a carei culoare sa fie in tendinte, m-am trezit intr-o asa-numita boxa, in minunatul magazin care gazduieste multe alte boxe...mi-am gasit oja cu pricina, intre timp intrase o duduie de varsta a doua sau ceva...intreband, destul de disperata de bijuterii...si mai ales cerandu-i vanzatoarei sfaturi...care cu care se asorteaza si toate cele...dar nu parea sa primeasca raspunsuri pe gustul ei...in mintea mea se ducea o lupta seculara de idei...si intrebari...sa-mi iau si lacul asta spre portocaliu?! sau sa ma multumesc cu asta verde?!...dupa ce una dintre idei a castigat, am vrut sa plec...surpriza, insa!!!...duduia de varsta a doua ma abordeaza...ma intreaba pe mine de combinatii si culori...cum asa ceva? :)))...oare scrie pe fruntea mea: consilier de imagine sau ceva?!...o dezamagesc spunandu-i ca nu-i bine ce a ales...:))ca cerceii in forma de minge nu se potrivesc in nici un fel cu inelul cu bilute..si-i exemplific cu ce am eu in urechi:)))...analizeaza, priveste, observa...si constata ca daaaaaaaaa, am dreptate!!! uh ha!... partea buna e ca mi-a multumit si mi-a placut...desigur ca n-am mutat muntii, dar a fost interesant...

Gandesc, deci exist!

2011-02-27T10:32:00.002+02:00

Frig...zapada..multe haine...chef de nimic...nopti fara somn....
M-am saturat de iarna...nu mai pot cu frigul...vreau primavara...vreau liniste...vreau flori...iarba verde...cer albastru..toate sa fie in ordinea asta...vreau lucruri normale...care sa ma faca sa zambesc...caut normalitatea in marea mea ciudatenie...

Nu a fost totul in regula!

2011-02-03T09:44:00.003+02:00

Ieri, mai exact aseara...s-a intamplat "minunea"...tocmai iesita de la examen, relaxata ca s-a mai dus unul...mi-a venit stralucita idee sa intru prin superbul Kaufland sa-mi cumpar una alta...printre care si bastonase creatoare de boli...toate bune si frumoase pana am ajuns la casa de marcat...era o tanara speranta care isi distrugea viitorul... cat am stat la coada, o compatimeam... si ma lasam inundata de amintiri, nu foarte placute, in legatura cu asta...pana cand ma trezeste la realitate, vocea ei firava, spunand un politicos "buna seara"...la sfarsit, cer bastonasele... ea, se uita un pic la mine, eu la ea, neintelegand care-i problema...ma repet, in ideea ca nu m-o fi inteles saraca... si uite ce scotea micutza pe gura: "Aveti 18 ani?"...WTF?...ii raspund senina ca da... ea continua: " Imi aratati, buletinul, va rog?" Universul era de partea mea si aveam buletinul in portofel, ca in mod normal nu-l car dupa mine...Simteam cum imi urca tensiunea....Ii dau buletinul, ii spun ca am cu ceva mai mult peste 18 ani, si o vad cum se rusineaza...incercand sa se justifice ca asa e noua procedura... Bine, bine...dar totusi, intrebi pe cineva care nu pare sa aiba 18 ani...Un domn dragutz, din spatele meu imi spune ca nici el nu mi-ar fi dat mai multi...ii multumesc zambind politicos, pana la urma el nu avea nici o vina...am asteptat bonul, iritata, replicand: "Nu a fost totul in regula!"
Cum asa ceva??!! Eu nu sunt razboinca si n-am zis niciodata ca n-a fost ok...intotdeauna raspunsul meu la intrebarea aceea procedurala, era unul afirmativ...insa aseara, practic am raspuns neintrebata...
Stiu, e superb ca nu-mi arat varsta...dar e neplacut sa ti se ceara buletinul pentru o banalitate... Si daca nu-l aveam?! Si daca refuzam sa i-l arat?!
Puteam sa-i fac un pic rau, micutzei...dar am zis ca nu-mi consum energia...in speranta ca a invatat ea singura ce era de invatat...Nu stiu de ce ma tot incapatanez sa cred ca unii sunt in stare sa gandeasca cu propriul cap...cand, de fapt, majoritatea fug de asta...cauta comoditate, falsitate..aparente...Si apropo de toate astea, la examenul de ieri, jumate dintre colegi, aveau fitzuici profesioniste...cu scris micsorat..si alea alea...am ramas traznita...de ce ai face asa ceva?!...dupa niste ani de scoala, nu esti in stare sa raspunzi la 15 intrebari?!...Ai ramas la stadiu de socotitoare?!...penibil!!!

Pentru cititorii mei curiosi :)

2011-01-31T11:11:00.002+02:00

Da da da!!! Am reusit!!! :)))
Am luat examenul... dar nu va spun cu cat..va las sa ghiciti...maxim....o nota frumoasa...Mai am doua examene si am scapat de sesiunea asta...ma simt in transa...abia astept sa se termine...am fugit la job...:)

Conteaza ca e soare afara!

2011-01-29T11:35:00.002+02:00

Ca tocmai am ajuns acasa de la un examen oribil, conteaza mai putin....
Sper insa, ca puterea mea din punct de vedere lingvistic, de a bate campii o sa-l determine pe prof sa-mi acorde o nota acceptabila...:)) Reactia mea, in mod normal ar fi una de crispare sau stres, dar mi-a cam ajuns in faculta sa ma agit...Tocmai cand mi-am propus sa incetez cu astea, am dat de dracu' :))) O fi vreun semn ca sunt nascuta sa ma stresez?! Nici vorba, e o chestie impusa de subconstient...Era amuzant cum toti colegii, cunoscuti sau necunoscuti mie, aveau fetele inghetate de mirare..Cred ca fiecare, in adanc, spera sa copieze...Dar, surpriza, nimeni n-a reusit... Eu, in marea mea naivitate, m-am concentrat pe subiecte, fara sa ma uit in stanga sau chiar in fata mea, unde procesul de copiere era in plina desfasurare... Bun, bun de tot...Intrebare retorica (sau nu, pentru cine se simte in stare sa-mi raspunda:p): Care e probabilitatea sa-l iau, avand in vedere ca profu' tine cont de prezenta de la curs? Nota: Am fost o singura data la cursul lui si atunci, guess what, n-a facut prezenta. Tare sau ce?! :)))
Concluzie : Important e ca soarele straluceste!!!

Am gasit piesaaaaaa!

2011-01-26T12:32:00.005+02:00

Da, asa este, a doua postare intr-o zi.... de fapt prima am scris-o mult mai devreme, dar am avut ceva probleme cu netu' , neinteresant... ideea e ca am gasit piesa!!! am intrebat pe toata lumea si nimeni nu stia despre ce vorbesc...si azi, din pura intamplare sau cu motiv, nu stiu exact, ramane o enigma, am dat de ea fix in calcu meu..cum asa ceva, apare o intrebare logica...pai foarte simplu...descarcasem eu ceva piese si nu le-am ascultat toate ca n-am avut rabdare...oricum mi-am luat gandul ca as mai da de piesa vreodata, dar azi s-a intamplat minunea... se pare ca era momentul :)) tocmai despre ce vorbeam...oricat m-am agitat sa aflu care-i schema cu ea, nimic din jur nu parea ca e pro... dimpotriva...si uite ca fara sa fac practic, nimic...a venit ea la mine :)...buna asta buna...trebuia notificata..aaa si piesa se numeste, se concentreaza cineva?!..."Leave the world behind you" superb sau ce?! Dar pana deslusesc misterul de a posta un clip de pe net pe blog, ramane la stadiu de titlu...

Man, i feel like a woman!!!

2011-01-26T10:58:00.002+02:00

Din titlu, s-ar parea ca as milita pentru existenta feminina pe planeta in detrimentul rasei masculine desigur, dar n-am sa fac asta...
Pur si simplu ascultam piesa asta de la minunata Shania Twain si am avut o revelatie...ca da da da, i feel like a woman! Si inca una ocupata, desi nu-mi suna 4 telefoane deodata, cum viseaza unele, abia mai am timp pentru mine... Dar pana la urma totul tine de cum te organizezi...Si eu fac marea greseala sa-mi fac program in functie de altii, ca sa fie ei fericiti...ei bine, nu e in regula...Mi-am dat seama ieri, si nu e prima data, ca fiecare om ajunge, la un moment dat sa dezamageasca...oricat de mult ai tine la o persoana, involuntar sau nu, dezamagim oamenii de langa noi...prin cuvinte, prin gesturi...indiferenta...minciuna...foarte urat... s-ar parea ca daca am mai intalnit dezamagirea, suntem pregatiti s-o mai traim, dar nu e asa... ne suparam, ne consumam...ne facem disparuti...ne ascundem gandurile...luam decizii pripite...punem etichete oamenilor pe care-i cunoastem de atata timp, fara sa le dam ragaz sa spuna care era de fapt intentia...care era motivul pentru care ne-au facut niste chestii pe care noi le-am considerat deranjante...fugim si atat...asta sa fie solutia?! Poti face in asa fel incat sa nu mai vezi persoana respectiva, dar nu poti s-o uiti... si-a pus amprenta in viata ta, a fost parte din ea... si o sa fie...toate chestiile, toate persoanele, tot ceea ce avem in viata, ni se intampla cu motiv...cred in asta, desi suna a cliseu...intr-un moment, toate devin ca un lant...se leaga...asa ca daca cineva decide sa te scoata din viata sa, atunci inseamna ca asa e mai bine...nu mai pui intrebari...accepti asta si gata...nu e decizia ta...poti doar sa astepti...niste ani nu se sterg asa usor...e o reactie infantila, e adevarat...dar nu-ti apartine...iti pare rau ca a iesit asa, insa te conformezi..ce optiuni ai mai avea?! nu poti sta cu forta in viata cuiva... am incetat sa-mi pun vesnica mea intrebare "de ce?"...ca parea ca oricat as incerca nu gaseam raspuns...si daca ti se refuza pana si asta, ce ramane de facut?!...cam nimic:) Te bucuri sa intalnesti alti oameni, diferiti..sa cunosti alte caractere...sa schimbi idei, pareri...sa realizezi ca sunt atatia oameni interesanti care merita atentia ta...dar, cu limite:)) avand in vedere ca unul dintre motto-urile mele e "Spune NU socializarii !" :))
Concluzia: Man, i feel like a woman!

Celei care......

2011-01-19T12:27:00.003+02:00

Ideea mea minunata era sa postez in fiecare zi cate o poezie, incepand de....cand am avut aceasta revelatie, dar dat fiind faptul ca nu am timp suficient pentru asta, fac o selectie rapida si mai scriu cate una cand gasesc o fereastra in neajunsul timp...sunt oficial, in sesiune si pe langa job, ma mai agit si cu examenele... niste idiotenii care ma streseaza la maxim si de care n-o sa ma mai folosesc never....uneori ma intreb ce oi fi avand in cap de' m-am apucat de master...dar ma adun repede si imi vad de activitati..fara toate astea, viata ar fi prea linistita (asta-i autoconsolare hahaha, cat de penibil sa fie??! uite atat!!!) Hai cu poezia de azi, bam bam bam!!! :) Ea se numeste "Celei care pleaca..." si e scrisa, evident, de preferatul meu Ion Minulescu...Voila:

Tu crezi c-a fost iubire-adevarata...
Eu cred c-a fost o scurta nebunie...
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut sa fie
Noi nu vom sti-o poate niciodata...

A fost un vis trait pe-un tarm de mare.
Un cântec trist, adus din alte tari
De niste pasari albe - calatoare
Pe-albastrul razvratit al altor mari
Un cântec trist, adus de marinarii
Sositi din Boston,
Norfolk
Si New York,
Un cântec trist, ce-l cânta-ades pescarii
Când pleaca-n larg si nu se mai întorc.
Si-a fost refrenul unor triolete
Cu care-alt'data un poet din Nord,
Pe marginile albului fiord,
Cersea iubirea blondelor cochete...

A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o, poate, niciodata...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .
Tu crezi c-a fost iubire-adevarata?...
Eu cred c-a fost o scurta nebunie!

Va fi.....

2011-01-13T11:36:00.001+02:00

Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei intra
În parcul meu,
Nisipul aleilor deşarte,
Îmbrăţişănd pantofii tăi albi, va tresări...
La revederea celei venite de departe
Copacii vor zâmbi...
Ferestrele-mi închise se vor deschide iar,
Şi-n vazele uitate pe albe etajere,
Buchetele uscate de alb mărgăritar
Vor palpita
Ca-n ascultarea unui demonic Miserere!...
Va fi-ntr-o noapte caldă de mai.
Când vei veni,
"Olimpia" din cadru-i îţi va surâde iar,
Ceasornicu-n perete va respira mai rar
Şi mutele covoare, pe jos, vor tresări...
Demonul nebuniei va coborî din nou
Pe-albastrele sofale
Şi albele dantele,
Aripa lui va stinge lumina-n candelabru,
Iar noi,
Sub ocrotirea tăcutelor perdele,
Postum ca şi-ngropaţii de vii, într-un cavou,
Ne vom iubi-n parfumuri de brad şi de cinabru.

Şi-apoi...
Va fi într-o seară poate ca şi-alte seri.
Va fi
O seară de octombre cu palpitări discrete
De frunze,
De imagini,
De pleoape
Şi regrete...
Vai!... cea din urmă seară când tu vei mai veni
Va fi o aiurare de toamnă pe sfârşite,
O aiurare-n versuri brodate pe-o batistă -
Simbolul despărţirii...

Şi-atâta tot...

Şi-apoi
Nu va mai fi nimica,
Nu va mai fi nici soare,
Nu va mai fi nici lună
Nici stele căzătoare...
Şi faţă de noi singuri,
Poate,
Nu vom mai fi nici noi!...

De vorba cu mine insami...

2011-01-12T10:59:00.001+02:00

Stofe vechi, o mandolină,
Un Cézanne şi doi Gauguin,
Patru măşti de bronz:
Beethoven, Berlioz, Wagner, Chopin,
O sofa arabă, două vechi icoane bizantine,
Un potir de-argint, mai multe vase vechi de Saxa, pline
Cu mimoza, tamburine spaniole, lampioane
Japoneze, trei foteluri cu inscripţii musulmane,
"Fleurs du mal" legate-n piele de Cordova,
Şi pe pian:
Charles Baudelaire şi-alături Villiers de l'Isle-Adam...

Toate sunt ca şi-altădată...
O, bazar sentimental!...
Toate sunt ca la plecarea mea - dantelă şi cristal...

Şi cu toate-acestea, câte tocuri nu-şi lăsară forma
Pe covoarele-ţi bogate de Buhara?
Şi-n enorma
Ta colecţie de patimi, câte buze nu-ncercară
Să-ţi transcrie madrigaluri

Pe obrajii tăi de ceară?...
Câte tragice-nceputuri nu sfârşiră-n simfonia
Mută-a lacrimilor?

Câte nu pieriră-n veşnicia
Inutilului?
Căci noaptea cea dintâi fu cea din urmă,
Iar dorinţa ta... nimicul - şi nimicul nu se curmă!...

Ştiu că m-aşteptai pe mine...
Iată-mă, sosesc şi-ţi zic:
Te-ntâlnesc întâia oară... Tot ce-a fost n-a fost nimic,
Minte-mă din nou... Aprinde lampioanele... Coboară
Transparentele... Dă-mi calmul şi culorile de seară...
Dă-mi şi buzele, şi ochii, şi...
"Les fleures du mal" la fila
Trei sute treizeci şi nouă: "La mort des amants"...

Dar mila
De amanţii tăi ce-aşteaptă pe trotuar plecarea mea
Mă-ntrupează-n cel de-alt'dată şi...
Pe-araba ta sofa:
Cântece-n surdină,
Gesturi,
Umbre,
Flori,
Et caetera!...
Ion Minulescu - Intr-un bazar sentimental

Scrisoare catre parasutele in chiloti....

2011-01-09T19:07:00.003+02:00

Dragi parasute, incep aceasta scrisoare, nu prin salutari sincere de la Caciulata, cum scria bunica pe cartile postale, ca bine mai scria, saraca, ci prin a va spune ca statistic vorbind, sunteti mult prea multe pe metru patrat!!!! Oriunde privesc, dau cu ochii de voi...Dar mai lasati-ma sa respir!!! Dar ce-ar fi sa va gasiti un scop in viata, altul in afara de a va arata tzatzele si curu prin cluburi?! N-ar fi viata mai interesanta, oare?! Nu mai pot cu parasutele in chiloti !!! Nu ma intereseaza daca unii cred ca exagerez, in special, unii masculi, desigur... ochiul vede, "inima" cere sau ceva...dar totusi, cat de ne-femeie sa fii ca sa te oferi asa pur si simplu?! M-am trezit prin locuri de astea si-am ramas un pic, cu imagini marcante...:)) in sensul in care nu am iesit de-o vreme buna si uitasem care-i "procedura de clubbing", ce se mai scoate la iveala, ca de ascuns, mai greu...trist este ca e plin si mall-ul de ele...N-o sa le opreasca nimeni?! As face o campanie pentru asta....
Opriti parasutele sa mai zboare!!!! Promit sa revin, oboseala nu ma lasa sa mai scriu, momentan ;)

Cele doua cuvinte...

2010-12-04T01:10:00.002+02:00

De ce pare atat de greu sa accepti ca cineva sa-ti spuna cele doua cuvinte?!
De ce nu ne bucuram de ele si atat?!
De ce trebuie sa ni se para seci, doar pentru ca nu sunt spuse cum am vrea noi?!
De ce nu acordam incredere unor oameni care, foarte probabil, ar merita?!
De ce?! De ce?! As putea continua cu intrebarea asta, la nesfarsit... bine ca s-a inventat, altfel nu stiu ce ma tot intrebam...eu trebuie sa inteleg...in caz contrar, nu mai sunt eu...mie trebuie sa-mi fie clar de ce se intampla una si nu cealalta, de ce apa e uda si cerul e albastru...de ce ne dorim ceea ce nu putem avea, iar ceea ce putem avea, nu ne dorim...suntem niste fiinte complicate, cu actiuni ciudate..complexe...incerc sa ma inteleg, sa-mi identific trairi...stari emotionale, din care sa-mi dau seama care-s raspunsurile la toate de ce-urile mele...poate daca le scriu, devin clare...e greu sa accepti cand cineva iti spune cele doua cuvinte pentru ca tu nu simti la fel...asta e motivul cel mai plauzibil...te simti mic, realizezi ca pentru acea persoana contezi mai mult decat te-ai fi gandit tu...ca nici nu-ti trecea prin cap c-o sa ajungi in situatia asta...ca nici nu stii cum sa reactionezi, de fapt...de asta nu te poti bucura...ca nu te simti demn de acele sentimente..dar totusi de ce nu ai fi demn de ele? doar pentru ca nu simti la fel?!... nu cred... e complicat...nu ai incredere pentru ca nu o data, ai trait dezamagiri, nu o data ti-ai pus sentimentele pe tava si s-a rasturnat...nu o data, ti-a fost inselata increderea... modul in care sunt spuse cele doua cuvinte, conteaza... marturisesc, ca nu le-am spus pana acum...pentru mine, au o incarcatura foarte mare...sentimentele fata de persoana careia urmeaza sa i le spui, trebuie sa fie puternice, stabile...sa simti siguranta aceea ca o sa primesti raspunsul asteptat... si daca nu e asa, de ce ai face-o?!...arunci cele doua cuvinte...astepti un moment...vezi cum persoana de langa tine se indeparteaza si atunci simti nevoia s-o spui...din disperare...ca n-o sa se mai intoarca...ca ai senzatia ca daca n-o faci exact in momentul ala, ai ratat sansa....mai tarziu, poate nu mai ai curaj...nu o spune!!! nu o spune din disperare!!! nu imprastia te iubesc-uri !!! cuvintele astea nu sunt la promotie...nu le oferi bonus, la admiratie si respect..............

Omul cu pantofi albastri...

2010-11-24T08:51:00.002+02:00

Se intampla foarte multe in jurul meu si parca nu am timp nici sa-mi dau seama cum anume ma afecteaza toate...nu pretuim viata pe cat ar merita si ne cunfundam in inutilitati cotidiene, fara de care, pana la urma am supravietui...
Am fost plecata la ai mei...a fost dragutz, dar putin putin ciudat...in sensul in care, m-au tratat ca si pe o printesa...nu am fost niciodata in ipostaza asta si sincer, nu-mi displace...dar nici nu ma incanta foarte tare...am invatat sa ma descurc singura si atat...printesele isi au locul in lumea lor...minunata disney, chiar...a fost obositor drumul, dar relaxant in acelasi timp...am ajuns seara, destul de tarziu...si am mers pe jos cel putin 3 km, prin intuneric...era interesant...era altceva decat facusem in ultima vreme...si a doua zi, mi-am dat seama ca era mai bine sa mergi in intuneric decat la lumina zilei...nu vedeam atatea si eram continuu antrenata in mers...necunoscutul era pretutindeni...asa si cu oamenii....daca esti in intuneric, cred ca esti mai fericit...nu-ti pui atatea intrebari...nu te preocupa atatea chestii...le iei asa cum sunt si gata...iti concentrezi energia spre lucruri marunte..ca de exemplu, pantofii albastri...am intalnit ieri, un dudui...veneam senina cu gandurile mele profunde in legatura cu conditia omului in lume si rolul unor oameni in viata mea, pana cand totul s-a spulberat...ce atatea ganduri?!..concentreaza-te la pantofi, mi-am zis!!! era un dudui, cu ceafa lata...miscandu-se ca un robotel imbuibat cu proteine, din care rezultau umflaturile minune, zise si muschi, si care avea...ce avea?! ei bine, pantofi albastri !!! erau home shoes!!! dar el era fericit!!! asta era tot ce conta pentru el, nu-i pasa ca e penibil, el era fericit!!! Minunat, nu?!
Era atat de sigur pe el, incat cred ca daca ar fi zis cineva ceva despre pantofii lui albastri, ar fi ripostat imediat...il reprezentau...de ce sa nu fie acceptat odata cu pantofii lui cu tot?!...pai daca nu era incaltat cu ei, mai era el la fel de mandru si de fericit?! Eu cred ca nu...miscarile lui nu mai erau aceleasi, muschii pana la urma se micsorau..si tot asa...pantofii dadeau tonul !!! de la ei erau energia si increderea in sine...am avut destul timp, ca sa analizez comportamentul lui stradal, mergand in spatele lui...pana cand, am decis ca am vazut destul:D
Multumesc omului cu pantofi albastri ca m-a facut sa zambesc :-)

Vrei soare?...Soare iti dau...

2010-11-11T10:19:00.002+02:00

Ma bucur ca a iesit soarele...

Let's not get married!!!

2010-11-09T10:42:00.003+02:00

Nu inteleg de unde se nutreste ea de la sine, in capul multora, ideea ca de la o varsta tre' sa te mariti...
Sa incep cu inceputul constatarii mele triste....
Ieri am fost acasa, desi nu m-am simtit nicicum legata de locul ala...e doar o casa...camera mea era la fel...mi-am admirat cartile si cam atat...nu am simtit nici un dor nici o tresarire...cum sa nu te simti legata de locul in care ai copilarit?! Uite asa..poate am avut eu o stare care nu se potrivea momentului, cum am de altfel de obicei...in fine...motivul plecarii mele acasa era unul bine intemeiat...Era cazul sa-mi reinnoiesc buletinul, cum au trecut 10 ani de atunci si o luna, parca a venit clipa reinnoirii...conform legii sau ceva...ma temeam de-o posibila amenda dar s-a rezolvat cazul cu o cafea...in plina sectie de politie...minunata e tara asta!!!
Duduia era ursuza, se potrivea de minune atat postului pe care il avea, cat si institutiei...am uitat sa mentionez ca am mers cu mama de mana...ca la 24 de ani, probabil statul se gandeste ca nu suntem in stare sa completam o cerere si sa platim o taxa inventata decat daca vine unul dintre parinti...superb...a venit si momentul pozei sau ceva...duduia, in loc sa-si vada ea de atributiile jobului ei, scotea pe gura niste chestii imbecile si nelalocul lor...paream neconsolata sau trista sau cumva, de ea s-a apucat sa-mi spuna ca nu e nevoie sa ies foarte bine in poza ca maine poimaine o sa ma marit si iar va trebui sa-mi schimb buletinul...cum asa ceva?!! dar de ce sa-mi spuna asta?!! Dar, duduieeeeee, lasa-ma pe mine sa-mi doresc asta!!! Nu-mi spune tu ce-o sa fac in viitorul apropiat...De ce e scopul asta in viata?! De ce daca nu-ti doresti asta, te simti inadaptat?! De ce ar trebui sa urmam cliseele ca sa fim normale?! De ce ne simtim ca si cum am avea lepra?! Nu-i bine sa-ti doresti altceva decat ce isi doreste turma?! Si de ce ar fi bine ceea ce vrea turma si nu ceea ce vrem noi?!
Dar n-am terminat... universul continua in prostia lui cu astfel de cretinisme...
Bun, am terminat si la politie, acum hai sa ne vizitam neamurile sau ceva...daca n-am fost de-o vreme acasa...neamurile e prost spus, hai sa zicem fratele meu si ai lui...si am inceput discutii despre educatie si integrare in colectivul clasei, cu nepotul meu de 7 ani...dar guess what?!..erau plictisitoare pentru el...si atunci hai sa schimbe discutia spre mine....cati ani am?!.. de ce stau in Baia Mare?!...de ce sunt singura?!...daca imi place noul job?!...si the last one: De ce nu ma marit?! Dar nici macar la anul n-o sa fac asta?!!...Dar de ce nu?!...Ca trebuie sa ma marit si sa fac copii...Vai, cum sa ma intrebe un copil de 7 ani de-astea????
Nu stiu ce se intampla si mai ales habar n-am unde o sa ajungem....si parca asta nu era destul...imi povesteste mama lui o chestie care mi-a dat de gandit... baietelul are o colega care il place sau ceva...si ea ce s-a gandit?...sa-i propuna un schimb...ea ii da nu stiu ce cartonas din ceva desen animat, iar el in schimbul lui, ar fi trebuit s-o imbratiseze...doar ca reactia lui a fost una scurta si clara: "nu vreau cartonasul niciodata!" Pai deja ma simt depasita de situatie...Eu la 7 ani, saream elasticul...nici nu ma gandeam la asa ceva...poate aici e raspunsul pe care il caut...am trait in alte vremuri...aveam alte prioritati...eram feriti de multe..nu stiam atatea si era mai bine...am impresia ca viata are un ritm mult prea alert...si cred ca oamenilor le e frica sa nu mai aiba timp sa faca ceea ce isi propun...pentru unii, casatoria e obiectivul lor in viata, si daca n-o fac in timp real, asta insemnand pana in 26-27 de ani, sa zicem, deja isi iau gandul de la asta...dar totusi n-ar fi bine sa aiba alte preocupari?!!
Nu mai am chef sa scriu despre asta...o sa revin...daca ma simt capabila de mutat munti si de schimbat idei....

One more try...

2010-10-31T21:45:00.005+02:00

De ce nu intelegem din prima?!...De ce speram ca a n-a oara o sa fie mai bine?! Si de ce ar trebui sa fie altfel?!...Ne meritam soarta, am spus-o si-o s-o repet de cate ori am ocazia sa vorbesc/scriu despre de astea...Pana nu intelegem ca ciorba reincalzita nu mai e buna,pana atunci n-o sa ne fie mai bine...o reincalzim, o mancam, nu mai are acelasi gust...speram sa fie un pic mai buna daca nu, macar la fel...dar nu e nici comestibila...trist e ca o mancam asa, o vreme..pana nu mai putem inghiti...abia atunci, ne decidem sa facem ceva in privinta asta...solutia evidenta e aruncarea ei, numai ca nu-i usor... ne-am obisnuit cu gustul, nu ne deranjeaza foarte tare, exista momente cand nu putem manca tot din farfurie, dar ne straduim, si-o facem....ne saturam de acelasi fel de mancare...tocmai pentru ca nu ne tine de foame...pentru ca avem alte asteptari...pentru ca primim foarte putin in comparatie cu cat investim in ea...timp si resurse de toate felurile...si atunci, intrebare intrebatoare: DE CE CONTINUAM S-O MANCAM?? Ce poate fi mai clar decat faptul ca nu o sa fie mai buna nici peste o zi, doua luni sau 8 ani... o sa fie la fel sau chiar mai rau...tinem cu dintii de ceva nesanatos si apoi ne victimizam...patetic...jalnic...insuportabil pana la urma...si totusi, ne agatam de putinele momente in care se simt condimentele si au un gust bun... linistitor...suntem in siguranta, ciorba isi revine...dar pana cand?! trec zile? ani? secole? viitorul insusi?...in ce sa masuram intervalul asta de timp?!...nu pare a fi mai bine daca nu l-am masura, pur si simplu?!...daca am arunca ciorba si atat?...facem alta..putem face si budinca de altfel... impreuna nu merg, si uite ca am dezlegat un mister in capul meu....ciorba nu fuzioneaza cu budinca...

A iesit soarele....

2010-10-25T12:10:00.002+03:00

Mai am o zi si-mi schimb jobul...trebuia sa notific asta...e o alta schimbare...
adevaru-i ca nu-mi prea plac schimbarile... sunt imprevizibile si riscante....
... e bine si cu obisnuinta uneori..comoditatea e placuta...insa daca-i in exces,se transforma in stationare...a tot ce inseamna propria viata...activitati, preocupari, etc...de ce sa nu recunosc, ma incanta faptul ca-mi schimb locul de munca, pe de-o parte..dar pe de alta parte, imi pare rau ca le las pe fete...nu ma asteptam la atatea reactii din partea colegilor...nu m-as fi gandit ca sunt o persoana care contez pentru atata lume... adica, bine, plec si atat...nu trebuie sa se dea nimeni cu curu de pamant...nu ma mut de pe planeta :)) asta mi-a fost raspunsul pentru fiecare interesat de soarta mea in viitorul apropiat... nu pot sa spun c-o sa-mi fie dor de Kaufland, nici vorba... o sa-mi fie un pic dor de anumite chestii faine...fiind primul job real, a insemnat ceva...experienta...oameni noi...integrare in colectiv...si tot ce presupune munca intr-o echipa... indoctrinata n-am fost pentru nici o clipa si asta ma bucura...mi-am sustinut ideile intotdeauna, chiar daca in jurul meu era altceva...eu sper sa fie mai bine, desi nu m-au sustinut toti cei dragi mie...incerc sa inteleg...nu mai am timp sa scriu, o sa revin ;)

Raspuns...

2010-10-20T09:50:00.002+03:00

Pentru ca parea complicat sa-ti las un comentariu pe blog, o sa-ti raspund pe al meu...
Da, sunt de acord cu tine... dar nu in toate, adica nu cred ca omul are nevoie sa fie ascultator...nu tinde sa fie supus... da, cauta sa creada in ceva mai mare decat el si pe care sa-l faca responsabil atunci cand greseste, dar ascultarea nu-si are locul...de ce sa-ti doresti sa fii supus, cand poti fii propriul tau stapan?!... ok, e un pic idealista faza asta...ca depindem de oamenii de langa noi, fie ca acceptam sau nu...dar totusi, ne dorim independenta, nu subjugare... e interesant filmuletul pe care mi l-ai sugerat...si e plauzibil...stiam deja...cat despre faptul ca nu apreciem decat ceea ce obtinem prin efort, eu as zice ca nu-i chiar asa... ne putem bucura ca pur si simplu existam...numai ca uitam sa facem asta si ne concentram pe chestii inutile, cotidiene, fara consistenta... ne plangem cand avem ocazia, nu multumim destul, nu realizam ce avem decat dupa ce am pierdut, exact cum ai zis si tu... din pacate, revelatiile astea sunt de moment...si apoi o luam de la capat...alte preocupari...alte probleme...alte ganduri...

Despre.......

2010-10-10T12:57:00.004+03:00

Nimicul in stare pura e foarte bun, cand devine nimic material, atunci e naspa....
Aberez, desigur...e bine si cu aberarea...e soare afara, dar e frig...in casa arde focul, vorba lui Cosbuc, cred...doar ca la mine nu arde focul, am senzatia ca am reusit sa stric microcentrala, macar sa las ceva in urma mea, daca tot ma mut...ei bine da, ma mut in 15 octombrie anul curent...o sa fie a treia locuinta in 11 luni... ceva de vis...sper sa fie si ultima, ca sincer m-am cam saturat sa fiu nomada...la propriu...acum fara nici o legatura cu ce am scris pana acum (nu ca ar fi vreo coerenta in ceea ce scriu) e surprinzator cum biserica te poate salva din situatii nasoale, fara ca macar sa intri in ea...si atunci de ce s-o faci, nu?!...pai ca sa-ti mearga bine in viata sau ceva....bagi 3 cruci la 4 icoane, pupi o cruce, te prefaci ca esti smerit, te uiti la popa ca la dumnezo si gata, esti purficat...te-ai scos pana duminica viitoare... pana atunci toate o sa-ti mearga bine, mai mult decat atat, daca mai dai la popa 5 lei, iti auzi si numele...la 10 lei, poti include si familia...dar asta doar pentru o duminica...va imaginati cati bani v-ar trebui sa participati la toate slujbele?!!...una dimineata, una la amiaza, si e si de seara, uneori...daca va intrebati de unde stiu, ei bine, a venit momentul adevarului..stiu pentru ca eu faceam asta, dadada..mergeam regulat la biserica, pana cand m-am facut mare si am realizat ca popa nu-i chiar trimisul lui d-zeu, ca biserica nu-i chiar institutia model a societatii...si asa mai departe...eu nu sustin ca d-zeu nu exista, o fi existand ceva...ce stiu eu ce...si extraterestrii cred ca exista...dar pentru asta nu ma rog la ei... niste energii in univers, exista...dar nu stiu...ori d-zeu ii foarte psycho, ori nu-i deloc...sunt niste chestii care se intampla in lume, pe care un d-zeu in care crede lumea, nu le-ar lasa sa se petreaca... si cliseul cu: astea toate sunt incercari, fiecare primeste cat poate duce si etc, sunt niste imbecilitati...cam atat cu lectia despre religie, apropo aveam 10 la scoala, deci ma pricep sau ceva :)))) glumesc...

Happy B-day to me!

2010-10-05T12:03:00.002+03:00

M-am gandit ca daca nu-mi urez eu mie, atunci cine?!
Ok, exagerez, dar totusi e bine si cu building yourself...
Am prieteni si asta conteaza mult...Fetelor, va multumesc in mod oficial si public, pentru urari si cadouri !!!! Stiti voi care sunteti !!! Voi, care-mi cititi blogul si sunteti langa mine!!!

Chopin traieste!!!

2010-10-01T23:45:00.002+03:00

Frédéric Chopin (poloneză: Fryderyk Franciszek Chopin, uneori Szopen; franceză: Frédéric François Chopin; n. 1 martie 1810, Żelazowa Wola — d. 17 octombrie 1849, Paris) a fost un compozitor polonez de muzică pentru pian în perioada romantismului. Este considerat drept unul dintre cei mai prolifici și influenți compozitori de muzică pentru acest instrument.

Chopin s-a născut în satul Żelazowa Wola, ca fiu al unei poloneze și al unui expatriat francez. Deși considerat un copil minune în țara natală, Chopin pleacă la vârsta de 20 de ani către Paris. În capitala franceză își consolidează reputația ca interpret, profesor și compozitor, adoptând totodată numele de „Frédéric-François”. În perioada 1837 – 1847 are o relație tumultoasă cu scriitoarea franceză George Sand (pe numele adevărat Amantine-Aurore-Lucile Dupin). Trece în neființă la vârsta de 39 de ani cu diagnosticul de tuberculoză pulmonară, întreaga viață fiindu-i măcinată de sănătatea sa precară.

Pianul se regăsește pe tot parcursul operei sale, de cele mai multe ori purtând chiar un rol exclusiv, iar compozițiile sale sunt considerate culmile repertoriului pentru acest instrument. Deși muzica sa se încadrează în rândul celor mai pretențioase opere în privința tehnicității, stilul lui Chopin iese în evidență prin profunzimea nuanței și a expresivității, și nu doar prin complexitatea tehnică. El inventează forme muzicale precum balada, însă cele mai signifiante inovații sub semnătura sa privesc genuri deja existente precum sonata pentru pian, valsul, nocturna și preludiul. Operele sale sunt numite adesea sprijinul curentului romantic în muzica clasică a secolului XIX. În plus, Chopin este primul compozitor clasic occidental care include elemente slave în muzica sa; mazurcile și polonezele sale reprezintă chiar și astăzi baza muzicii clasice naționaliste poloneze.

Bun, astea-s informatii de pe Wikipedia...copy+paste si am rezolvat cazul...dar acuma e randul meu sa scriu ceva daca tot m-am apucat...pai multe ar fi de exprimat, dar nu in scris...muzica lui e superba...prima data cand am ascultat o compozitie de-a lui, mi se parea trista...nu intelegeam nimic, de fapt...am invatat, treptat sa ascult...asta-i cheia spre minunat...sa stii sa asculti...sa simti muzica..nota cu nota...sa nu te gandesti la nimic...sa devii profund...sa te confunzi cu muzica... cam asta am eu de scris despre Chopin...el traiesti prin muzica lui...

Pana cand?!

2010-09-30T06:43:00.002+03:00

Pana cand o sa ne-o luam?! Pana cand o sa fugim dupa Mihaita?! Pana cand o sa credem ca daca ne agitam si facem niste eforturi, conteaza pentru cineva?!
Ei, guess what? Nu conteaza, pur si simplu le facem in zadar...si cand suntem mai aproape de a ni se intampla o chestie faina si punem suflet si ne entuziasmam, atunci, dar fix in momentul ala, ne cade caramida in cap...si da, ridicam bariere...si atunci lumea ce drept are sa ne intrebe de ce dansam singure, metaforic vorbind...pai tocmai de aia...ca increderea in oameni ne-a fost distrusa cu faze de toata jena...ca am invatat ca daca entuziasmul e prea mare, intotdeauna ajungem dezamagite...ca stim ca trebuie sa existe un echilibru, dar nu ne putem abtine...traim momentul la maxim si ne propunem sa uitam de noi, macar pentru niste clipe...ore...zile...pentru ca si daca ploua afara, noi ne tinem de cuvant...pentru ca si daca acele momente ne costa timp si alte resurse, suntem dispuse sa facem sacrificii...si credem ca o sa fie bine...si nu o sa fie bine...nu o sa fie bine pentru ca..nu stiu...habar n-am de ce...poate pentru ca universul e porno, vorba lui Anca..sau poate pentru ca ne facem prea multe iluzii si vedem ceea ce nu e de fapt...si ne incapatanam, din dorinta de a experimenta, de a trai chestii noi, sa ne aventuram...sa ne aruncam in escapade planificate de pe o zi pe alta...cat de naiva sunt...am crezut ca e reciproca treaba, again...and again...sunt dezamagita...sunt suparata...e 7 dimineata...nici n-a inceput ziua si mi-am luat-o din plin...uneori ma intreb ce oi fi facut asa rau, incat sa mi se intample atatea?!..dar e doar o intrebare care revine din timp in timp si la care renunt repede sa gasesc raspuns...nu ma agat de ceea ce nu exista...nu-mi imaginez chestii...nu cer ca oamenii sa intre in viata mea...si atunci de ce-mi fac asta?! de ce ma dezamagesc?!...mda..intrebari retorice...ce simplu se poate narui o relatie de ani de zile...e de ajuns un mesaj si cazu-i clasat...din lipsa unor elemente sigure...gen incredere..transparenta..pana si respect...astia suntem...mi-e ciuda ca inca mi se intampla de astea...si sunt constienta ca o sa mi se mai intample..credeam ca am plasa de siguranta...ca atatea intamplari similare m-au facut mai puternica, dar m-am inselat, din pacate...inca ma mai afecteaza...si pana la urma, e firesc sentimentul de dezamagire...e in regula sa simt asta...nu e in regula ca mi se intampla...dar nu ma intreaba nimeni...de ce le-ar pasa?!

Normalitate...

2010-09-23T08:58:00.006+03:00

Chiar n-am nimic de scris?! La ce m-am mai apucat sa postez?!...Siiigur ca am, doar ca trebuie sa fac putina ordine printre ganduri...
Da, oficial e toamna...cica vine frigul si-o sa inghetam...eu cred ca-i de bine, macar sa stim motivul inexistentei noastre...n-am scris de ceva zile...am preferat sa crosetez...am devenit dependenta de crosetat...totusi, decat de altceva... sa vedem...ceva memorabil....aaaaa..mi-am amintit...memorabil ar fi faptul ca m-am tuns, deci aplauze....am vrut sa-mi fac tatuaj si guess what, in tara asta lumea nu raspunde la telefon...nu m-am agitat, si eu fac la fel...uneori chiar nu-l mai suport..as putea sa scap de el?! o jumate' de zi daca-l tin inchis, incepe lumea sa se isterizeze...l-as arunca in Sasar...m-as simti atat de bine...nu credeam sa ajung in momentul in care sa scriu ca nu mai vreau telefon...ce banalitati insipide scriu...atata pot, deocamdata...si despre ce as putea scrie?! Kant? Cioran?...oricum blogul asta nu-i citit decat de maxim 4 persoane..incluzandu-ma pe mine..hahaha...
Adevaru-i ca as putea scrie despre Cioran...am citit niste carti de ale lui, dar cum musca patineaza cateodata pe creierul obosit de adult in devenire, nu mai tin minte foarte multe...deci n-as putea incepe comentariile pe tema asta...ideea de baza ar fi ca mi-au placut alea 3 carti si ca ma durea capul cam de fiecare data cand citeam...ma concentram sa-l inteleg...poate m-au ajutat sa ma inteleg pe mine ma...desi am momente in care nu ma recunosc...ma descopar, nu zilnic, ca uneori is banala si monotona, dar din timp in timp...ma uitam la un serial ( ca am terminat doua sezoane) si mi-a ramas un citat fain din Albert Camus...nu cred ca e fix asa, dar ideea e aceeasi..:" Oamenii consuma prea multa energie, incercand sa para normali"...si am gasit raspunsul in asta la multe din actiunile mele...si atunci am incetat sa mai consum energie...dar, odata cu asta, m-am indepartat de oamenii de langa mine...deci, intrebare: trebuie sa pari normal, ca sa fii apreciat?!...ca sa fii acceptat, pana la urma?!..de ce nu poti fii tu, fara sa faci compromisul normalitatii?! si cine stabileste normalitatea?!...cred ca societatea cu prejudecatile ei talambe...oamenii din jur stabilesc normalitatea...dar daca nu ma intereseaza strainii, am dreptul sa-mi creez propria normalitate? despre ce vorbim aici??? sigur ca am dreptul..doar ca trebuie validata de ceilalti...si acceptata...si persoanele care conteaza fac asta...e greu sa intelegi un om...in masura in care il accepti, o sa-l si intelegi...si daca-l cunosti, o sa stii care-i normalitatea lui... e personalizata, intr-un final...suntem atat de diferiti...si totusi, avem chestii in comun...urasc comunul, urasc turma...urasc uniformizarea...anost, lipsit de culoare...prostesc...fara noima...plat... de aia intodeauna tind spre altceva...imi aleg cu grija persoanele pe care, fara sa-mi propun asta, le-am lasat sa fie ca mine...din niste puncte de vedere...doza de normalitate...ideea ca mai e cineva ca tine, e putin reconfortanta...

Liftul, oh liftul !!!

2010-09-05T00:10:00.005+03:00

E foarte amuzant cum detaliile intregesc o imagine de ansamblu pe care ti-ai format-o din experienta ta sau nu...si fain e ca vin ca o confirmare a ceea ce ai creat in imaginea aia...foarte tare...Sa ma explic...
Am cartela la lift, oficial...Sunt buna sau ce?!...Si ma gandeam s-o si folosesc daca tot o am...ma despart de fetele mele, si astept liftul...pana apare un dudui...frumusel, imbracat nice, ingrijit...blond...nu-mi plac blonzii, chiar deloc, dar asta era dragut...detalii, cum ziceam...ma saluta...imi deschide usa de la lift...hmmm..si politicos...interesant...urcam in lift...si cum dintre noi doi, el era the man, cica se subintelegea ca-si asuma asta...sa porneasca liftul, deci !!!..numai ca apare o problema...cartela nu-i functioneaza..hahahaha...minunat...m-am simtit atat de bine, oh mon dieu!!!...superb...era insistent in incercari, ceea ce m-a dus cu gandul ca nu se lasa cu una cu doua, deci e ambitios...si perseverent...dar cartela tinea cu mine, muahaha!...il las sa-si faca numarul, incerca un fel de scuze ca ii face figuri cartela sau ceva...il ignor...si sec, ii spun sa ma lase sa incerc cu a mea...el nu si nu...intr-un final renunta, si ca prin minune, a fost nevoie doar de o atingere delicata si feminina ca liftul sa se porneasca...m-am simtit victorioasa...dar, pentru ca l-am umilit cu asta, mi-a taiat accesul la butoane :))) m-a intrebat la ce etaj merg...la 2, am raspuns...ajungem, imi deschide din nou usa de la lift, ies..zic mersi si noapte buna...n-ai de ce, pa....imaginea de ansamblu era acolo, in lift, in afara lui...in toata povestioara asta...exact ca-n viata...daca am rezuma totul la asta...ei apar, cand nu te astepti, cand esti mai putin pregatita pentru asta...iti deschid alte orizonturi, iti dau sperante...tu urci in lift, oricum aveai de gand s-o faci...s-a intamplat sa fie el...asta e...el incearca sa-si asume conditia de barbat, sa-ti ofere ceea ce ai nevoie,nu reuseste..sigur ca nu reuseste..cum sa te si astepti la asa ceva?!...in schimb, pentru ca esti deja in lift, vezi ca n-ai incotro s-o apuci, incerci sa tii legatura aia, iti oferi ajutorul... orgoliul primeaza...are nevoie de tine, si asta nu accepta...cand nu mai are scapare, te lasa sa faci asta...se simte umilit, dominat, dar constrans...ca replica, iti taie din avant...iti impune reguli...nu renunta din orgoliu...face cat poate...oricum fara tine n-ar fi reusit...ar fi ramas in lift..mult si bine...pana intr-un final ar fi pornit pe scari...in intuneric...pana la un etaj anume...mai sus sau nu...se misca...ajungeti...se opreste...tu pleci, pleci pentru nu mai ai ce face acolo...nu te mai potrivesti...esti prea femeie sa stai acolo...te intorci la ce te reprezinta, la ce te face impacata cu tine insati...il lasi in lift...spui pa...el la fel...iti deschide usa..tu ai tendinta s-o lasi incet...usor intredeschisa...dar nu, e doar o reactie de moment...stii ca ai facut ceea ce trebuia..............................................................

Sa citim, zic!

2010-09-04T14:20:00.003+03:00

Da, sa citim...azi militez pentru asta...de ce sa citim?!...ca sa ne simtim mai bine, ca sa capatam informatie, ca sa fim in stare sa vorbim, ca sa fim capabili de discutii relevante si constructive, ca sa nu fim prosti, intr-un final asta-i scopul suprem...citim ca sa ne intelegem...citim ca sa ne cunoastem intre noi..si tot nu reusim pana la urma, dar asta-i alta poveste pe care o s-o dezvolt cu alta ocazie...citim ca asa vrem, citim cand ne simtim lipsiti de a spune ceva interesant, citim cand penuria de cuvinte isi face aparitia, citim cand realizam ca singurele subiecte de conversatie se reduc la sex..sau la posibili sau fosti, viitori, inexistenti "loversi"...sau sentimente colaterale...simt nevoia sa dezvolt subiecte legate de carti...mi-e dor sa vorbesc despre o carte pe care am citit-o...incerc sa-mi indoctrinez prietenele sa citeasca o carte simpla, usoara..si care pana la urma tot despre relatiile dintre sexe e vorba, deci oarecum tot acolo ajungem, doar ca discutam "in carti"...imi place sa citesc..si mi-e dor de zilele cand nu faceam altceva decat asta...refugiul in carti e minunat...m-am decis ca de azi sa-mi fac timp pentru citit..trebuia sa notific asta undeva, si care era locul potrivit decat blogul?!!...
Mi-e dor de Minulescu...vai poeziile lui...il iubesc pe Minulescu...dar asta nu face pe nimeni sa tresara..practic nu conteaza pentru nimeni, decat pentru mine...si imi ajunge...

Pisi, te pupic!

2010-08-30T12:27:00.002+03:00

Azi ma simt inspirata sa scriu despre conditia femeii transformata sau nu in pitzi...
Avem nevoie sa fim pitzi ca sa fim bagate in seama? Ca sa iesim in evidenta?!...La o privire in jur, as spune cu vehementa ca da, da, da, asta-i cheia!! Dar pentru ca nu m-am nascut sa fiu superficiala, n-o sa sustin varianta asta...Cred ca a fi pitzi, e mai mult o evadare, o alunecare spre o lume noua si flashy, in care rozul primeaza si singurul obiectiv e sa existe funde in cap si tocuri in picioare...si uneori, am senzatia ca e destul...e destul pentru a gasi fericirea...cu cat ai mai multe in cap, cu atat iti pui mai multe intrebari despre viata, in general..si devii un inadaptat al societatii si realizezi ca daca te-ai fi nascut prost, ai fi gasit si fericirea...totusi, trebuie sa fii predestinat conditiei de pitzi...nu poti deveni peste noapte...iti trebuie multa munca, multe transformari...pana si o operatie pe creier, daca se presupune ca ti-e mobilata mansarda...si atunci te intrebi daca merita efortul?!...si pentru ce?!...ca sa-l posezi pe Mihaita?!...e si asta un motiv, ca daca nu esti pitzi, cam tre' sa alergi dupa el...insa, intr-un final, iti dai seama ca daca esti pusa in situatia asta, nu merita sa faci sacrificii pentru el...si acel Mihaita o sa vina singur cand e momentul...oi fi naiva, de' cred asta...dar ma prefer naiva, decat pisi...

Cum asa ceva?!

2010-08-29T01:34:00.002+03:00

Da, exact..cum asa ceva?!...de ce barbatii trebuie sa fie pe primul loc?! pana si prietenele mele cu care impartaseam aceleasi idei, sa le acorde locul fruntas?!..unde ajungem?!..ne indreptam spre ce?!! adica e mai important un penis decat o relatie construita in timp si bazata pe niste chestii, niste principii, cum ar fi increderea, loialitatea si altele?!!...de ce sa faci una ca asta?!!...sunt suparata si nu inteleg...ma asteptam la altceva...imi facusem planuri..si toate se dau peste cap din cauza cui?..a lui Mihaita?!...pentru asta ne zbatem?!..sa-l posedam pe Mihaita?!...am ajuns sa alergam dupa el?! de ce sa nu ni se ofere?!..de ce sa fim nevoite sa sacrificam momente de neuitat pentru el?!..ca sa ce?!...ok, inteleg are si el locul lui, dar totusi...aveam un plan...nu poti sa fugi pentru Mihaita!!..de ce tocmai pentru el?!...daca era altceva, intelegeam....n-o sa ne schimbam niciodata...intotdeauna o sa fie un Mihaita care sa ne strice planurile...care sa ne dea peste cap..care sa ne distruga ideile...ma simt tradata...ma simt aiurea..poate exagerez, dar asta simt...si blogul asta l-am facut ca sa scriu ce simt..pana la urma ne meritam soarta...atata concluzie sunt in stare sa emit la ora asta.....

Pentru admiratori.....Hahaha

2010-08-25T21:04:00.000+03:00

Do we need distance to get close?!

2010-08-19T15:04:00.003+03:00

N-o sa scriu in engleza, dupa cum se banuieste citind titlul...care de fapt e un citat din Sex and the city, cunoscatoarele stiu...am inceput sa scriu despre asta pentru ca m-am batut de niste chestii inexplicabile...traite sau nu de mine, astea m-au facut sa-mi pun intrebari...sa devin sceptica in ceea ce priveste relationarea cu oamenii..sa nu mai existe incredere?!...indepartarea de oameni sa fie solutia?!...ieri, am izbucnit in plans la serviciu...nu am nevoie sa ma intrebe nimeni ce am sau de ce sunt suparata...daca vreau sa spun, spun...starile astea se accentueaza odata ce ma gasesc nevoita sa comunic cu strainii, sa fiu amabila chiar daca imi vine sa-i bat...sa fac ce nu-mi place...in concluzie...vreau sa fiu lasata in pace, sa ma izolez, sa ma indepartez de strain..anost..imposibil...imi doresc sa gasesc solutii...de ce avem nevoie de oameni daca fugim de ei?!...de ce ne mai numim oameni daca ne renegam sentimentele?!...de ce ne-am muta de acasa, ca sa avem o casnicie fericita?!...sa fim atat de naivi incat sa credem ca asta ne apropie?! ca asta ne-ar lasa o usa deschisa spre schimbare?!..ca partenerul de langa noi, fie el sot sau nu, o sa ne inteleaga?!...cate secole mai trebuie sa treaca pana sa pricepem ca suntem superioare?!..ca da, ei se simt frustrati..ca da, ei nu au nevoie de femei care sa-i domine...frustrarea si inferioritatea duc la lipsa de incredere in sine...nu asta cauta...curios lucru...noi ne-am dat seama ce vor ei, e simplu...banal..patetic..nimic interesant..nimic care sa te faca sa tresari..care sa te atraga...si totusi, avem nevoie de ei..oh da, de ei barbatii!!!...but, WE NEED DISTANCE TO GET CLOSE??? si daca da, cine hotaraste asta?...si daca nu, de ce avem nevoie, in schimb?!...avem nevoie sa fim intelese si ocrotite...nu cerem mult...si totusi, primim atat de putin....

One day off.....

2010-08-13T20:15:00.002+03:00

...in care mi-am tinut telefonul inchis...in care n-am iesit din casa..n-am socializat..practic, n-am vorbit...e linistitor...relaxant...mi-am consumat energia crosetand un cercel, o jumatate de ora, dupa care m-am simtit epuizata, si-am renuntat...usor renuntam la ce ne place, la ceea ce tinem...la primul obstacol..fugim...preferam calea usoara...de ce nu luptam?!..de ce lasam persoanele faine sa plece?!..de ce ne comportam exact pe dos cu cine merita mai putin pe lumea asta?!...si ne intrebam vreodata daca e asa?!...si daca o facem, de ce nu reactionam?!...lasam sa moara in noi sentimente profunde...le ucidem cu indiferenta si ignoranta noastra...ignoranta fata de noi insine..indiferenta fata de ce simt ceilalti...nu gasesc explicatii...ma gandesc mult la asta....cred ca nici macar nu exista vreuna...mi-e dor...si cand mi-e dor, incep sa ma framant...si daca ma framant, ma intreb...intrebandu-ma, ma agit...agitandu-ma, ma consum...consumandu-ma, ma supar....suparandu-ma, ma indrept spre depresie...n-am ajuns acolo...nici nu vreau...vreau sa inteleg...vreau sa nu mi se mai ascunda chestii..vreau sinceritate, transparenta..incredere....de ce e asa greu sa avem o discutie normala?!...fara sa apara ironii si jigniri, despre care sa ne mintim ca erau glume...glume pe care doar o parte le-a inteles..cealalta parte isi deschidea sufletul spre ceva in care a crezut...si acum incepe sa aiba mai multe indoieli..mai multe nelamuriri...intrebari...e trist.....cand nu reusim sa relationam intre noi...e trist cand te simti jignit de un prieten, fie el si unul ciudat...asta nu-i da nici un drept sa faca asta..dimpotriva, cu cat e mai mult decat un simplu prieten, cu atat grija fata de ceea ce simti si increderea in tine, se presupune ca sunt mai mari...dar se presupune...natura umana o sa continue sa ma surprinda...over and over again....

Nesimtirea de a nu saluta...

2010-08-07T12:18:00.004+03:00

Nu inteleg niste chestii in viata asta..poate imi explica si mie cineva cum e posibil ca dupa ce mananci dintr-o farfurie cu un om, el sa nu fie in stare nici macar sa te salute?! Cum asa ceva?! Adica nu ne mai cunoastem peste noapte sau cum?! Eu as pedepsi oamenii astia....nu m-am gandit la ceva anume, dar cu siguranta ar merita...Chiar sa nu mai existe bun simt pe lumea asta?! Asa rai sa fim?! Oricat m-as stradui, tot nu inteleg....Cat de greu poate fi sa saluti un om, pe care-l cunosti si cu care ai trait, mai mult sau mai putin?!! Intrebari retorice...si cred ca nici nu au raspuns...ca daca ii intreb pe cei in cauza, n-o sa li se para nimic nelalocul lui, in sensul asta...adica gestul de a saluta un om, chiar daca ati hotarat sa nu mai aveti vreo legatura unul cu altul, mi se pare de la sine inteles...nu inseamna ca daca nu ne mai intalnim, nu trebuie sa ne salutam pe strada daca ne vedem intamplator...niciodata n-o sa inteleg asta..ok, sunt toleranta pana intr-un punct...inteleg multe, dar asta depaseste capacitatea mea de intelegere...am impresia ca traiesc intr-o lume egoista in intregimea ei...foarte rari sunt oamenii care se gandesc la ceilalti de langa ei...si as putea scrie la nesfarsit despre asta, dar cred ca nici nu exista vreo explicatie plauzibila...adica nu saluti, ca ce?!..te doare limba?!..te doare in cot?!...te doare in ce?!...ori pur si simplu nu te doare...si atunci am rezolvat cazul...si ne continuam vietile fericiti ca si cum nu ne cunoastem, asa?!!...asta-i solutia la o problema care nu exista?!..asa se comporta oamenii cu capul pe umeri?! ori poate unii il au in alta parte si n-am observat..se poate si asta, nu zic nu...dar totusi, ai o educatie...niste oameni, care intamplator sunt parintii tai, te-au invatat niste chestii de care sa te folosesti cand e cazul si care sa te ajute sa te integrezi in societate....de ce ai vrea sa ignori ce stii si sa devii un inadaptat?! postura de parazit social iti face cu ochiul?!...vezi in asta un sens al supravietuirii fara probleme si fara responsabilitati?!inseamna ca ori esti redus mintal ori iti place sa depinzi de alte persoane...si-ntr-un caz si-n altul, esti cam anulat,ca om in societate....

Lucruri care imi plac....

2010-08-04T22:34:00.002+03:00

Centrul vechi e unul dintre ele....iubesc partea asta a orasului..ma insipra..ma linisteste....ma relaxeaza....o ora pe-o banca in centrul vechi, ascultand muzica ambientala, live....e minunat....a fost o deconectare de realitate...si intrare intr-o armonie ciudata cu ceea ce era in jur...oameni agitati..nori..vant...copii facand galagie...parca nimic din toate astea nu putea spulbera momentul de liniste in haos...a fost foarte placut...o sa mai fac asta....

Love...

2010-08-01T21:28:00.002+03:00

Din lipsa de vreo activitate mai intersanta si pentru ca nu vreau sa dorm, desi urla oboseala in mine, ma apuc sa scriu despre...love...sau ceva....De fapt, sa-mi pun intrebari existentiale...ce? de ce?..cum?...de ce nu?...why me?...si de astea....aparent, inutile...totusi, la 24 de ani sa te intrebi daca exista sau nu, e cam grav....dar nu scriu despre mine, sa nu uit de unde am pornit...
Cica dragostea dureaza 3 ani, cliseul asta l-am auzit...si l-am reauzit...asa o fi?..o fi bine?..o fi rau?....cred in iubire, cred intr-o persoana, momentan imaginara sau de pe alta planeta, care sa inteleaga si sa impartaseasca ceea ce gandesc...nu am timp sa scriu toate ciudateniile pe care le naste mintea mea, dar ma straduiesc sa nu le ratez pe alea mai insemnate.....trec de la o chestie la alta...nu prea imi pot face lumina in creier, la ora actuala...am un job full time si dupa ce se termina, abia imi vine sa mai vorbesc..scrisul e refugiu, daca imi vin idei inteligente...as vrea sa cred ca asa e, dar nu ma amagesc...ii las pe altii s-o faca....ma simt modesta...ma simt mica, in minunata lume disney...increderea in oameni, dispare pe zi ce trece...traiesc intr-o lume a mea, in care mai cred in bunatate fara asteptari..fara reprosuri...fara regrete...mai cred in comportamente civilizate...in idei marete..si pertinente...cred in oameni capabili sa intretina conversatii relevante..cu care sa imparatesc pareri...de la care sa am de invatat...ma atasez usor de oamenii de genul asta...si ma incapatanez sa le mai dau drumul, chiar daca uneori, isi cer "libertatea"....nu vreau sa renunt la oamenii carora le-am atribuit valoare, in care mi-am pus speranta si increderea...speranta ca oricat timp ar trece, ei ma mai pot surprinde in mod constructiv...ciudata e partea in care, ei se dovedesc a fi altceva decat am crezut eu.....iluzii in care am investit sentimente, timp, rabdare, idei, incredere...devine dureros abia cand imi dau seama ca nu mai avem nimic in comun, ca dupa ani de zile, se sterg clipe, momente...devin de neinteles....si asa se nasc intrebarile...framantarile..dezamagirile...
..urasc prostelile si apucaturile ipocrite...nu ma stiu preface...sunt usor de citit...expresia fetei spune multe despre ceea ce simt de fapt...nu cred in iubirea libidinoasa si expusa...nu cred in complimente aruncate aiurea-n tramvai...cred, in schimb, intr-un sentiment fain, curat, care nu cere sa fie public....publicitatea iubirii si a relatiilor dintre oameni, in general, ma dezgusta...de ce am simti nevoia sa ne punem sentimentele pe tava?!...odata expuse lumii, isi pierd din intensitate, isi pierd din valoare...devin mult prea usor vizibile...lumea nu are nevoie de ele, lumea se hraneste din propriul rau...il provoaca pentru a supravietui....stiu, apare nevoia de exprimare si exteriorizare...cunosc etapa asta, o traiesc periodic...face parte din maturizare, tind sa cred ca odata cu inaintarea in varsta, sentimentele ni le exprimam din ce in ce mai dificil si mai rar...daca exista comunicare, exista solutii in toate...cred ca e motto-ul meu in viata...comunicarea-i solutia....desi uneori, ma inchid in mine si las timpul sa treaca, pana la urma tot la ea recurg...iubirea nu exista decat daca vrem noi sa existe, depinde de puterea fiecaruia si de nevoia de a fi langa cineva....eu renunt la ideea ca apare brusc, fara sa te astepti...poate fi controlata de minte...altfel cum te-ai lega de un strain?!...nu decizi sa-l iubesti pe unul sau pe altul..te atrag chestii, dar iubirea o nasti in tine, in mintea ta...creierul transimte semnale inimii si tot asa...am vazut si-un documentar despre asta, era bun si plauzibil...nu mi-e frica sa-mi recunosc sentimentele, nu am nici o problema sa spun ce gandesc cand e cazul...tolerez prostia, dar nu suport nesimtirea si tupeul jegos....nu sunt perfecta, tind sa fiu perfectionista, de asta poate am de ratat niste chestii...si nu ma bucur indeajuns...dar i can live with that, vorba englezului..cam atat pentru astazi...ma asteapta, nu puiul meu acasa, ci un somn odihnitor........

All that she wants...

2010-07-31T12:06:00.002+03:00

..is another baby...
....ma bucur ca am in viata mea persoane care merita orice efort....
....ieri a fost o zi faina, demult n-am mai avut o zi asa..placuta...
....prietenele mele imi fac viata mai frumoasa....imi demonstreaza ca inca mai merita sa ai incredere in oameni, ca inca mai e cazul sa-i lasi sa intre in viata ta...
.... e dimineata...cafeaua ma trezeste si ma pregateste pentru o noua zi...o alta zi de munca...o zi calduroasa, de vara....ultima zi de vara, oficial....a trecut repede....s-au intamplat multe...schimbari...incepe toamna...cu alte provocari...o astept...sa-mi bata la usa...o poftesc inauntru....culori...frunze...peisaje...decoruri..detalii....spontaneitate...ploaie...natura....am plecat....

Vineri...

2010-07-28T13:02:00.005+03:00

Putea fi oricare alta zi.....a fost vineri....m-am trezit, intr-un final....sau poate eram treaza, dar nu dispusa sa accept....refuzam sa cred ca-i posibil sa existe astfel de oameni....pe care ii cunosti, aparent, de mai bine de 2 ani...am auzit aseara o zicala sau ceva: Nu cunosti un om pana nu ai terminat de mancat un sac de sare cu el......buna asta..buna...

Ploaia.....

2010-07-27T19:32:00.003+03:00

Azi am iesit in ploaie...nu era scopul meu...culmea e ca mi-a placut sa ma simt plouata...m-am simtit curatata de.....energii negative...de ganduri ale caror culoare nu o pot defini....ploua....miroase a toamna.....miroase a timp irosit...a regrete....
eu nu te accept asa cum esti....imi suna in cap, la nesfarsit...se nasc in mine sentimente contradictorii....

Ignoranta....

2010-07-21T00:40:00.001+03:00

Am nevoie de siguranta...de liniste...izolare...

...am nevoie de banalitate, de clisee....de normalitate

...nu mai vreau intrebari, nu mai vreau incertitudini....

...vreau intelegere, interes....sentimente exprimate....

...m-am saturat de tachinari inutile... timpul trece si eu odata cu el...

O alta lume...

2010-06-25T16:00:00.000+03:00

...in care timpul nu conteaza...lipsita de prea multi oameni...de prea multe cuvinte...
...liniste...verde...e placut sa fie verde...e relaxant sa vezi copaci...sa simti vantul...sa fii in natura intru totul....sa-ti doresti sa nu mai revii prea curand la rutina zilnica...singura grija sa fie asortarea culorilor pentru cerceii proaspat crosetati.... :)
...imi fac bine zilele astea de....ruptura de cotidian...aseara m-am luptat cu tehnologia, am invins intr-un final, dar mi-am dat seama ca n-a meritat osteneala....
...asa ca de maine, adio tehnologie...adio comunicare...ma leg de-un copac si ma bucur de liniste...si atat.................................................................................................................................

Oamenii.......

2010-06-22T14:03:00.000+03:00

Nu-i inteleg...nu-mi plac...sa dispara...
La un simplu "dang" sa...gata...Ciudat e ca uneori, ma bucur de ei...Sa fiu egoista daca imi doresc asta?!..
Binele nu prea are loc printre toate astea...nepasare...indiferenta...ignoranta...cam la atat se rezuma ce vad in jur....

Lara Fabian

2010-06-20T21:12:00.000+03:00

Je ne rêve plus...Je ne fume plus...Je n'ai même plus d'histoire... Je suis laide sans toi... Je suis sale sans toi...Comme une orpheline dans un dortoir... Je n'ai plus envie... De vivre ma vie... Ma vie cesse quand tu pars ...Je n'ai plus de vie ...Et même mon lit... Se transforme en quai de gare Quand tu t'en vas... Je suis malade... Complètement malade... Comme quand ma mère sortait le soir ...Et qu'elle me laissait seule avec mon désespoir... Je suis malade ...Parfaitement malade T'arrive on ne sait jamais quand... Tu repars on ne sait jamais où... Et ça va faire bientôt deux ans... Que tu t'en fous... Comme à un rocher... Comme à un péché... Je suis accroché à toi... Je suis fatiguée, je suis épuisée... De faire semblant d'être heureuse... Quand ils sont là ...Je bois toutes les nuits et tous les whiskys ...Pour moi ont le même goût...Et tous les bateaux... Portent ton drapeau ...Je ne sais plus où aller tu es partout... Je suis malade... Complètement malade... Je verse mon sang dans ton corps... Et je suis comme un oiseau mort... Quand toi tu dors... Je suis malade... Parfaitement malade... Tu m'as privée de tous mes chants... Tu m'as vidée de tous mes mots... Pourtant moi j'avais du talent... Avant ta peau...Cet amour me tue ...Si ça continue... Je crèverai seule avec moi ...Près de ma radio comme un gosse idiotj'écouterai ta propre propre voix qui me chantera... Je suis malade... Complètement malade... Comme quand ma mère sortait le soir... Et qu'elle me laissait seule avec mon désespoir... Je suis malade c'est ça je suis malade Tu m'as privée de tous mes chants... Tu m'as vidée de tous mes mots... Et j'ai le coeur complètement malade... Cerné de barricades... T'entends... Je suis malade...

Prima mea postare

2010-06-20T16:15:00.001+03:00

... je suis malade... cum e sa asculti aceeasi piesa fara intrerupere si sa nu te saturi?!...
...cum e sa vrei soare si sa fie nori?!...e bine, spre surprinderea mea...
...imi place sa scriu... ma relaxeaza...e o chestie care imi face placere...e ceva in care ma regasesc... mi-am facut blog...neintelegand exact din ce motive... puteam sa scriu foarte bine pe-o foaie de hartie... pare mai comod aici...tanjesc uneori dupa comoditate si simplitate... dar, gasesc, in schimb, zbucium... agitatie ... mai am o zi si fug... fug de oras...fug de oameni... fug de socializare... astept pauza asta de ceva timp... si ciudat e ca, tocmai acum mi-am creat blogul, cand o sa fiu departe de partea civilizatiei care include internetul... imi ramane telefonul mobil, pe care intr-un moment de agasare, o sa-l inchid... nevoia de liniste, o aveam in mine de ceva timp... acum s-a acutizat... e dornica sa iasa, sa-mi acapareze toata atentia... sa ma faca sa inteleg ca acum a momentul si trebuie sa profit de el... oamenii din jurul meu inteleg asta, dar nu impartasim acelasi sentiment...oamenii... ciudate fiinte... iubesc animalele... e tarziu...azi m-am bucurat sa fac nimic... nu m-am gandit niciodata ca si nimicul poate fi motiv de bucurie...revin mai tarziu... sau maine...sau poimaine...sau...sau...sau...